Mii de petarde şi artificii confiscate de poliţiştii din Caracal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii caracaleni au descoperit şi confiscat, în cursul zilei de sâmbătă – 28 decembrie, aproximativ 6.000 de artificii şi petarde. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost găsită asupra a doi bărbaţi din localitate, aceştia oferind marfa la vânzare direct pe stradă. Ei s-au ales acum cu dosare penale şi riscă să ajungă la închisoare.

Acţiunea de sâmbătă a fost coordonată de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, care, ajutaţi fiind de colegi din oraşul Caracal, i-au surprins pe cei doi suspecţi în flagrant. Luaţi la întrebări de către oamenii legii, cei doi vânzători ilegali de materiale pirotehnice au recunoscut că nu deţineau niciun fel de documente legale care să le permită comercializarea mărfii.

“În urma activităţilor specifice derulate de către biroul nostrum specializat în asetfel de acţiuni, respectiv Biroul Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase, a fost desfăşurată o acţiune în oraşul Caracal. În urma acestei acţiuni au fost depistate două persoane care se ocupau cu traficul ilegal de materiale pirotehnice pe străzile din oraşul menţionat. Asupra acestora s-a descoperită o cantitate de 5.998 articole pirotehnice deţinute ilegal. Marfa a fost confiscată”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvţnt al IPJ Olt.

Pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite dosare penale pentru operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei suspecţi riscă să primească o pedeapsă cu închisoare de la trei luni, la un an. Aceeaşi pedeapsă riscă şi cei care încearcă să comercializeze produsele menţionate către publicul larg.

Cum poţi ajunge la închisoare din cauza distracţiei

Reprezentanţii IPJ Olt atrag încă o dată atenţia asupra faptului că vânzarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi sunt destinate utilizării în spaţii restrânse - inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni, la un an.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului. Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

”În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor – Steluţe, Lumânări scânteietoare, Jerbe cu scântei, Minifacle, Minisori, Inele de foc, Sateliţi etc. Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără autorizaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni, la un an. Mai trebuie menţionat faptul că articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege - respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie deasemenea infracţiuni şi se pedepsesc tot cu închisoare de la trei luni, la un an”, a mai precizat oficialul IPJ Olt anterior amintit.

Mai puteţi citi:

Jandarmii olteni, prezenţi la datorie şi în perioada Sărbătorilor de Iarnă

VIDEO  Peste 1.000 de petarde confiscate de jandarmii slătineni

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume