Medicul de la SJU Slatina care a adus îngrijirile paliative în Olt are nevoie de ajutor. „Suma nu este fabuloasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Luminiţa Dumitrescu a pregătit SJU Slatina pentru prima acreditare, un demers cu totul nou la acel moment FOTO: A.M.

Medicul Luminiţa Dumitrescu luptă de o mai lungă perioadă de timp cu o boală grea. O veste nesperată a venit de curând din Turcia, unde o nouă intervenţie chirurgicală, salvatoare, ar putea fi realizată. E nevoie, însă, de acoperirea unor noi costuri, iar suma, deşi nu foarte mare, este peste puterile familiei.

Mai mulţi medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-au mobilizat să o ajute pe doctoriţa Luminiţa Dumitrescu pentru a ajunge rapid în Turcia, pentru o nouă intervenţie chirurgicală.

Medicul care a făcut parte, la începutul anilor 2000, din prima echipă de îngrijiri paliative la domiciliu, dezvoltată cu sprijinul unor organizaţii non-guvernamentale din Olanda, oferindu-le bolnavilor de cancer în fază terminală şi familiilor lor sprijin medical de specialitate, a fost diagnosticat cu puţini ani în urmă cu o formă de cancer. A suferit o intervenţie chirurgicală în ţară, a urmat tratament, totul părea bine, însă tumoarea a recidivat. O echipă de medici din Turcia i-a dat dr. Luminiţa Dumitrescu, de curând, o nouă speranţă, însă este nevoie urgent de 25.000 euro pentru a acoperi costurile.

„Suma este în jur de 25.000 euro. Nu este o sumă fabuloasă. Însă, vă daţi seama, a cheltuit tot...“, spune medicul Daniela Conea, omul alături de care dr. Luminiţa Dumitrescu a înfiinţat, în 1994, secţia de Recuperare Neuromotorie pentru Copii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Tot de numele medicului Luminiţa Dumitrescu se leagă şi înfiinţarea, în 1990, a Societăţii Medicilor de Familiei Olt, un alt domeniu în care a fost de asemenea deschizătoare de drumuri fiind cel al acreditării spitalelor.

Colegii din SJU Slatina au început o campanie de strângere de fonduri, lista celor care pot oferi ajutor rămânând deschisă. Contul în care cei care vor să contribuie o pot face, deschis la banca UniCredit Bank, pe numele Luminiţa Dumitrescu, este: RO03BACX0000004026511003.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Pacienţi ţinuţi de milă în spitale, în lipsa serviciilor paliative. Medic: „Când ne moare un pacient în secţie este îngrozitor pentru ceilalţi“

A fost descoperită a doua persoană care s-a vindecat de HIV fără tratament

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort