Jandarmii olteni, cu ochii pe scandalagii şi infractori în minivacanţa de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt vor fi în stradă pe 1 Mai, dar şi în zilele acestei minivacanţe, într-un număr mai mare decât de obicei, dat fiind caracterul special al zilei. Reprezentanţii instituţiei au ţinut să avertizeze populaţia asupra momentelor de neatenţie ce pot avea urmări neplăcute.

Având în vedere că, în ziua de 1 mai, dar şi în week-end-ul ce urmează, se preconizează o prezenţă masivă a cetăţenilor în zonele de agrement, IJJ Olt va intensifica măsurile de ordine publică pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică. În acest sens, peste 150 de jandarmi vor acţiona independent şi în echipaje pentru asigurarea ordinii publice în zona parcurilor şi locurilor de agrement.

“În cadrul dispozitivelor de ordine publică ale Jandarmeriei Olt se vor avea în vedere zonele de agrement din întreg judeţul, dar şi discotecile şi barurile de noapte. De asemenea, la reşedinţa unităţii din municipiul Slatina şi sediile subunităţilor dislocate vor fi asigurate permanent echipaje de intervenţie pentru a interveni operativ la solicitările cetăţenilor”, a spus lt.col. Emanuel Botan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.     

Jandarmii olteni au ţinut să atragă atenţia cetăţenilor ce intenţionează să participe la evenimentele menţionate să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale pentru a evita furturile din buzunare, să nu lase la vedere în interiorul autoturismelor obiecte de valoare, să evite consumul excesiv de alcool care poate conduce la unele neînţelegeri şi crearea unor stări conflictuale, să nu se angreneze în activităţi ce le-ar putea pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi bunurile materiale.

De asemenea, cetăţenii trebuie să ştie că pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.

De menţionat că, în afară de jandarmi, la datorie pe raza judeţului vor mai fi în minivacanţa de 1 Mai un număr de 800 de poliţişti, 120 de pompieri şi 100 de poliţişti de frontieră.

Mai puteţi citi:

Jandarmii olteni şi-au făcut bilanţul pe 2014: au adus la buget peste şase miliarde ROL din amenzi

FOTO  Jandarmii olteni şi-au făcut “încălzirea” pentru noul sezon la fotbal simulând o încăierare

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?