În cât timp a ars trupul Alexandrei, explicaţia unui legist: „Mulţi spun că trebuia o temperatură mare. E minciună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor cum a procedat, însă mărturiile sale sunt puse la îndoială FOTO Mediafax

Un medic al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Olt, care semnalează inclusiv faptul că medicii legişti nu au fost chemaţi la percheziţii şi că nici la această oră n-ar fi prezenţi la locul crimei, explică modul cum s-a produs, de fapt, arderea cadavrului.

Medicul expert Sorin Lesnic spune că nu este un mister modul cum a ars cadavrul Gheorghe Dincă, suspectul în cazul crimelor de la Caracal. Potrivit lui Lesnic, arderea s-a putut produce în câteva ore şi fără mari probleme, luând în considerare mai multe aspecte: „butoiul“ metalic era de fapt un incinerator improvizat folosit de Gheorghe Dincă tocmai în scopul topirii metalelor, criminalul a incinerat corpul unui copil şi, mai mult, a folosit acceleratori de ardere.

Acel butoi, spune medicul legist Lesnic, este practic o sobă de tip „rachetă“, de dimensiuni destul de mari (era înalt, conform datelor care au circulat până în acest moment, de 1,60 metri înălţime) în care se face un tiraj foarte mare şi se întreţine flacăra. Mai mult, adaugă Lesnic, suspectul a recunoscut că a folosit diverse materiale pentru a întreţine flacăra.

„Soba aia era făcută să ardă materialele metalice, să le topească. Aşa a conceput-o. A pus accelerator şi aşa s-a produs şi distrugerea. Că mulţi au zis că trebuia o temperatură mare. E o minciună, pentru că eu astăzi am expus un studiu, care a fost făcut în Germania în 1997. Pe 15 cadavre, opt bărbaţi şi şapte femei, s-a făcut studiul. S-au ars la o temperatură diferită, între 670 şi 840 de grade Celsius şi s-a constatat că o creştere a temperaturii la incinerare nu însemană că incinerarea se va face mai repede. Indiferent de temperatură, peste o anumită limită se distrug în acelaşi timp, în 70 de minute, şi vorbim despre cadavre de 60, 70, 80 de kilograme“, a explicat medicul.

Cât despre mirosul specific, cel care ar fi trebuit să-i alerteze pe vecini, a existat miros de fum, fiind deja făcute mărturii că în cursul serii de joi vecinii au fost nevoiţi să închidă geamurile, însă dintr-un motiv foarte simplu nu a dat de bănuit. În curtea lui Gheorghe Dincă se ardeau în mod curent diverse lucruri, prin urmare s-a mers pe teoria „iar arde nea Gheorghe ceva…“.

„În momentul în care tu pui accelerator de ardere – motorină, benzină, plastic – normal că mirosul este altul. Şi când faci grătar, revin la chestia asta profană, când faci grătarul nu pui carnea pe foc, o pui deasupra jarului, la 3-4 centimetri, nu? Bun, ia pune carnea direct în foc, şi o să vezi ce miros mai are carnea. Vaselină, motorină, plastic, carton bituminat, toate sunt organice şi toate determină flacără foarte puternică. Eu tot zic faptul că este o sobă tip rachetă. Arzătorul era făcut special. Avea 1,60 şi pe înălţimea asta se face un tiraj foarte puternic. E ca şi cum ai avea foale, se face tirajul de jos în sus.

Vecinii au început acum să recunoască, că da, într-adevăr, joi au început să-şi închidă geamurile, că «iar a început nea Gheorghe să ardă nu ştiu ce“, a mai spus dr. Sorin Lesnic.

Cât despre timpul necesar întregii operaţiuni, cel mai probabil s-a petrecut totul în câteva ore. „Depinde şi ce a folosit. Am şi spus că în mod normal ar fi 6-7 ore la un copil, dar, dacă se foloseşte petrol, combustia completă se reduce la un sfert din timpul normal. E posibil să fi folosit şi arzător, şi vaselină, şi… El ştia ce-nseamnă să facă o forjă, adică să topească un metal să ajungă la o anumită temperatură. (…) Am experienţa a zeci de incendii casnice. Am găsit cadavre fără mâini, fără picioare, după o oră, maxim două de la incendiu, dar dacă stai cu focul doar pe corpul ăla… Dacă l-a băgat repede, dacă a reuşit să-l bage, undeva în maxim patru ore s-a produs. E opinia mea, dacă vine cineva să ne întrebe, dacă nu, pentru că noi am participat la percheziţii doar în cursul zilei de vineri (n.r. - 26 iulie 2019, după descinderi), după care nu ne-a mai solicitat nimeni…“, a mai spus medicul, care a menţionat că prezenţa medicilor de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt ar fi trebuit să fie solicitată, fiind un caz în jurisdicţia acestui serviciu, indiferent de ce parchet se ocupă de anchetă.

Medicul are o explicaţie şi pentru faptul că bijuteriile Alexandrei ar fi fost găsite în stare relativ bună. Punctul de topire al argintului este de 981,6 grade Celsius. Dr. Lesnic spune că argintul se topeşte la o temperatură superioară arderii corpului uman. O opinie certă legată însă de bijuterii ar trebui oferită după examinarea acestora, putând fi valabilă inclusiv ipoteza că au fost aruncate ulterior în cenuşă.

Te-ar putea interesa şi:

Fost şef de crematoriu: Incinerarea nu se poate face într-un butoi, pentru că e nevoie de o temperatură de 1.400 de grade

G4media: Gheorghe Dincă ar fi amestecat vaselină cu carbid obţinând temperaturi superioare pentru a arde oasele

Avocatul lui Gheorghe Dincă, detalii terifiante despre uciderea Alexandrei. „Din declaraţii a rezultat că el a pus-o în picioare în acel butoi“

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului