FOTO-VIDEO Transformare ajunsă la final în Slatina: un bloc de locuinţe demolat anul trecut este acum parc
0În municipiul Slatina a apărut, recent, un nou parc. Până aici, nimic nou, dar faptul că, în urmă cu un an, pe locul acestui parc se afla, nici mai mult - nici mai puţin, decât un bloc de locuinţe cu patru etaje, asta schimbă datele situaţiei. Mai exact, parcul respectiv a fost amenajat pe locul blocului G-6, cunoscut de slătineni şi sub numele de “blocul săracilor” deoarece era populat de cei mai nevoiaşi locuitori ai urbei.
Autorităţile slătinene au fost nevoite să demoleze blocul cu pricina, având patru etaje şi 53 de locuinţe sociale, din cauza numeroaselor scandaluri şi mizeria omniprezentă care se instalaseră în “Blocul săracilor G-6” din cartierul Progresul, dar şi în vecinătatea sa. Practic, întreaga zonă devenise una ocolită de către locuitorii urbei care ştiau să, dacă treci pe lângă imobilul anterior menţionat, rişti să ai probleme cu vreunul dintre locatarii puşi pe harţă. După numeroase reclamaţii expediate în special de către locatari ai blocurilor vecine imobilului amintit, Primăria a luat o decizie dură, dar necesară: să demoleze clădirea cu pricina. În locul acestuia, promiteau edilii, urma să fie amenajat un parc.
Astfel că, în luna noiembrie 2012, primăria a dat undă verde demolării blocului cu pricina, care transformat chiar de către proprii locatari într-un veritabil simbol al mizeriei şi delăsării. După o lună de muncă asiduă, operaţiunea de demolare a fost dusă la bun sfârşit. Ceea ce părea imposibil s-a întâmplat, iar locatarii zonei au scăpat de scandaluri şi pata gri ce domnea asupra întregului cartier din cauza blocului G-6. Au urmat, apoi, celelalte etape: igienizarea perimetrului unde se aflase anterior “blocul săracilor” şi, ulterior, amenajarea propriu-zisă a parcului promis. Proiectul a fost implementat de firma Rupiah Slatina pentru suma de 60.000 lei.
“Hotărârea de a demola Blocul G-6 nu a fost deloc una uşoară deoarece a fost conştienţi de problemele sociale ce ar fi putut să urmeze. Din fericire, am găsit o alternativă rapidă la siuaţie şi am identificat un bloc părăsit la marginea oraşului, clădire pe care am reamenajat-o şi unde am mutat toţi locatarii buni-platnici din fostul bloc G-6. Odată rezolvată această problemă am putut să demarăm lucrările de demolare, acestea fiind finalizate într-un timp rezonabil. Apoi, în cursul acestui an, am reuşit să ducem la bun sfârşit ceea ce am promis, şi anume să amenajăm un parc într-un loc care, până nu demult, era foarte rău famat şi arăta şi foarte urât. Acum, imaginea zonei este total schimbată, după cum oricine poate vedea”, a declarat edilul Minel Prina.
Reamenajarea imobilului unde au fost mutaţi locatari buni-platnici din “blocul săracilor G-6” a costat aproape 866.000 lei, acesta fiind localizat pe strada Constructorului. Blocul cu pricina cuprinde 48 de locuinţe sociale tip garsonieră.
“Era un calvar ce se întâmpla aici înainte să demoleze blocul”
Locuitorii zonei, dar şi simplii trecători, sunt mulţumiţi de transformarea zonei pe care, altădată, o ocoleau din cauza “Blocului săracilor G6”, cum era numit acesta din cauza locatarilor săi.
“Vă spun sincer că este o plăcere să mergi acum prin această zonă. Era un calvar ce se întâmpla aici înainte să demoleze blocul ăsta, se auzeau mereu ţipete, manele date la maxim atât ziua, dar şi noaptea, certuri etc. Nu cred că era cineva în zona asta care să nu se plângă la autorităţi din cauza celor ce locuiau în blocul ăsta, ştiu că s-au dat şi amenzi, dar tot degeaba. Acum ne bucurăm şi noi că tot locul arată civilizat şi nu mai ai motive de teamă să circuli prin zonă”, a spus Mariana Lupu, locatară a unuia dintre blocurile vecine fostului bloc G-6.
Reamintim că, în anul 2003, cei aflaţi atunci la conducerea primăriei au cheltuit pentru modernizarea blocului G-6 suma de 380.000 dolari - echivalentul a circa zece milioane lei vechi, bani proveniţi de la Guvernul Elveţiei. Suma a fost utilizată pentru termoizolare, tâmplărie termopan, modernizare grupuri sanitare, instalaţii electrice. Din păcate, la scurt timp, locatarii imobilului – în mare parte cetăţeni de etnie rromă – au început să distrugă tot ce se făcuse. În plus, datoriile acestora la întreţinere au crescut. Primăria a efectuat în mod repetat diverse lucrări de reparaţii, dar în zadar. Ba chiar a apelat la evacuarea datornicilor, însă tot în zadar, locatarii continuând să distrugă treptat imobilul. Situaţia s-a agravat de la o lună la altă, până anul trecut când, în urma escaladării problemelor generate de către locatarii blocului G-6 şi de imobilul în sine – devenit un veritabil focar de infecţie, dar şi din cauza zecilor de reclamaţii sosite în valuri pe adresa primăriei, s-a ajuns la “soluţia finală” – demolarea imobilului. Parcul a fost numit de autorităţi “Parcul Castanilor” pentru ca totul să fie în ton cu numele străzii unde, până anul trecut, s-a aflat blocul devenit acum istorie: aleea Castanilor.
Vă mai recomandăm, din acelaşi ciclu:
VIDEO-FOTO Parcul cu castani se lasă aşteptat a fi ridicat pe locul „Blocului săracilor” din Slatina
VIDEO+FOTO Capăt de operaţiune: „blocul săracilor” din Slatina, şters definitiv de pe harta oraşului
FOTO+VIDEO: Primăria Slatina a început demolarea “blocului săracilor” G-6 din cartierul Progresul