FOTO  Cartiere „săteşti” de la marginea Slatinei, aduse la civilizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii de pe strada Eroilor aşteaptă cu nerăbdare terminarea lucrărilor... (FOTO: Mugurel Manea)

Două cartiere importante aflate la marginea municipiului Slatina, respectiv Cireaşov şi Satu Nou, rupte parcă din mediul rural, sunt mai aproape pe zi ce trece de condiţiile de civilizaţie ale zilelor noastre. Lucrările demarate aici pentru modernizarea acestui perimetru întins avansează încet, dar sigur, pentru a deveni una dintre cele mai căutate zone de către slătinenii care vor să evadeze din oraş într-un mediu rustic, dar civilizat.

Străzile Eroilor şi Podgoriilor, care leagă cele două cartiere menţionate – Cireaşov şi Satu Nou –, se află în fazele preconizate de constructor pentru această etapă a proiectului. Estimat la 67 miliarde lei vechi fără TVA, lucrarea în cauză este executată de Delta ACM Bucureşti şi se va termina, dacă este să ne luăm după declaraţiile reprezentanţilor autorităţilor locale, în vara anului viitor. Până la acest moment au fost finalizate cele mai grele etape ale lucrării, respectiv cele de introducere a reţelor de gaze naturale şi apă/canalizare.

Totodată, au fost amplasate la locul lor bordurile în vederea asfaltării celor două străzi pe toată lungimea lor, la momentul actual lucrându-se la compactarea pietrişului. Trecătorii vor avea rezervată o parte de trotuar la care, deasemenea, se lucrează tot în această perioadă. Săptămâna viitoare vor demara astfel de lucrări şi pe strada Grigore Alexandrescu din imediata vecinătate.

„Dintre cele două străzi, Eroilor este cea mai avansată în ce priveşte derularea lucrărilor, aici urmând ca, în zece zile, să înceapă şi asfaltarea. A intervenit în proiect, pe această arteră, un lucru neprevăzut în studiul de fezabilitate iniţial şi aici mă refer la faptul că va trebui să luăm măsuri şi pentru colectarea apelor pluviale deoarece strada a fost ridicată şi există pericolul ca, dacă lăsăm lucrările aşa cum sunt acum, apa de la ploi să se reverse în curţile cetăţenilor de aici. Deja am vorbit cu constructorul şi acest lucru va fi remediat în perioada imediat următoare”, a declarat edilul Minel Prina.

Punct terminus - vara 2013

În ce-i priveşte pe locuitorii zonei, aceştia numără zilele până când lucrările se vor termina în zona lor.

"Ni s-a promis că până în vara anului viitor cică ar termena de făcut ce mai au pe aicişa, dar io ştiu?! Mult nu mai au aşa de muncă, doar de asfaltat strada şi trotuarele, dar mai au de lucrat în apropierea gardurilor că nu s-au gândit de la început să facă din alea să adune apa de la ploi, că altfel ne inundă acilişea. Nu vedeţi cât au ridicat strada, e normal să repare şi treaba asta, nu?", a spus Ileana R., unul dintre locuitorii zonei.

Proiectul de modernizare a celor străzi - Eroilor şi Podgoriilor - are menirea de a lega oraşul Slatina de cele două cartiere, Cireaşov şi Satu Nou, până mai ieri rupte de civilizaţie.

Proiectul de modernizare a zonei amintite pe cele trei străzi - Eroilor, Podgoriilor şi Grigore Alexandrescu – se va finaliza până vara viitoare.
 

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco