Erou la 11 ani. Un puşti din Tufeni şi-a pus viaţa în pericol pentru a salva un copil de doi ani
0Un copil de 11 ani a ajuns, peste zi, erou în comuna natală Tufeni, judeţul Olt, după ce şi-a pus propria viaţă în pericol pentru a salva o alta, respectiv un băieţel de doi ani, din aceeaşi localitate, care căzuse într-o groapă cu apă adâncă de şase metri. Incidentul s-a petrecut vineri – 2 mai, şi a atras respectul întregii comunităţi pentru puştiul ce şi-a pus în pericol viaţa. Datorită intervenţiei acestuia, pompierii au făcut cale întoarsă.
Pompierii Detaşamentului Slatina al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt au fost solicitaţi să intervină astăzi - 2 mai, în jurul orei 10.00, în satul Bârza din comuna Tufeni, pentru salvarea unui copil de doi ani căzut într-o groapă. Aceasta era amplasată în spatele casei micuţului de doi ani, era neacoperită şi avea o adâncime de circa şase metri, respectiv un diametru cuprins între 30-35 centimetri. Groapa conţinea apă acumulată de pe urma precipitaţiilor din ultimele zile, părinţii micuţului de doi ani intenţionând să amenajeze aici o fântână.
“La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie şi un echipaj SMURD al ISU Olt. La locul evenimentului s-au deplasat, totodată, şi primarul localităţii, precum şi şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. Din cauza diametrului foarte mic al gropii în care se afla copilul, niciun adult nu a putut să coboare şi să-l aducă la suprafaţă pe micuţul de doi ani. Salvatorul copilului a fost un alt copil (Mădălin, n.a.), de 11 ani, din aceeaşi localitate”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Copilul-erou se pare că nu a stat prea mult pe gânduri şi a avut curajul să coboare, cu capul în jos şi legat de o funie, pentru a-l scoate din groapă pe băiatul de doi ani care ţipa ca din gură de şarpe. Copilul-erou a fost coborât de către unchiul micuţului aflat în groapă, care a auzit strigătele de ajutor ale acestuia. De asemenea, de ajutor au fost şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate prezenţi la locul incidentului. Întreaga operaţiune de salvare nu a durat mai mult de 10-15 minute.
Din fericire, nu a mai fost nevoie de intervenţia pompierilor de pe autospeciala de intervenţie trimisă de la Slatina, aceştia fiind chiar întorşi din traseu de la aproximativ 20 kilometri de subunitate. Totuşi, la faţa locului şi-au continuat drumul echipajul special SMURD. Paramedicii i-au monitorizat pe cei doi copii, concluzia fiind că aceştia erau perfect conştienţi şi nu prezentau nici urme de traumă. De asemenea, demn de menţionat este şi faptul că niciunul dintre copii nu a necesitat transportarea la spital.
Mai puteţi citi:
FOTO-VIDEO De 1 Mai, slătinenii au ieşit la Pădurea Strehareţi
Tânăra care a provocat plonjonul mortal în Olt de pe digul de la Slătioara, arestată