Două persoane rănite şi o staţie de autobuz spulberată într-un accident violent la Drăghiceni-Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc unul foarte violent, cele două persoane din maşină scăpând cu viaţă ca prin minune (Foto: Arhivă)

Două persoane au fost rănite şi o staţie de autobuz a fost spulberată în urma producerii unui violent accident de circulaţie produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna Drăghiceni, judeţul Olt. Şoferul autoturismului se afla într-o avansată stare de ebrietate.

Accidentul a avut loc în jurul orelor 01.00, pe uliţa principală din comuna menţionată. Un tânăr de 27 de ani, Daniel M., din localitate, conducea la acea oră autoturismul unui prieten din municipiul Craiova. La un moment dat, în timp ce se afla pe uliţa principală a localităţii, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit un autoturism staţionat regulamentar pe marginea drumului, după care a spulberat o staţie de autobuz şi s-au înfipt în gardul din ciment al unei societăţi comerciale aflată în imediata apropiere.

La locul accidentului au intervenit personalul medical de la Ambulanţa Caracal, precum şi pompierii din cadrul Detaşamentului Caracal. Aceştia din urmă au acţionat cu o autospecială pentru lucru cu apă şi spumă, dotată suplimentar cu accesorii pentru descarcerare.

Şofer beat criţă

„Au fost găsite două victime: un tânăr de 27 de ani, şofer al autoturismului, şi o persoană de 47 de ani, pasager pe scaunul din dreapta. Ambele erau prinse între fiarele contorsionate ale maşinii. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au deschis uşile autovehiculului, au îndepărtat bordul şi au extras cele două victime, acestea fiind preluate de echipajele de la Serviciului de Ambulanţă”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Conducătorul auto a rămas internat la Spitalul Judeţean din Slatina, în vreme ce pasagerul aflat pe scaunul din dreapta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 din Craiova. De menţionat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online