De Paşti, ateliere de creativitate pentru elevi la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Judeţean Olt organizează, în perioada 7-11 aprilie, o serie de ateliere de creativitate cu ocazia apropierii sărbătorii creştine a Sfintelor Paşti. Acţiunea are loc în cadrul unui program şcolar iniţiat la nivel naţional de Ministerul Educaţiei Naţionale numit „Să ştii mai mult, să fii mai bun”. Este vorba despre trei ateliere de creaţie ce vor urmări să descopere tinerele talente din Slatina în domeniul quilling şi decorarea ouălor.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean Olt au demarat încă de marţi – 18 martie, înscrierile în unităţile şcolare din municipiul Slatina, acolo unde se vor desfăşura, efectiv, aceste ateliere. Practic, este vorba despre două ateliere de quilling (arta rulării hârtiei) cu tema “Felicitări de Paşti” şi “Decorat lumânări de Paşti”, respectiv un atelier pentru decorarea ouălor de Paşti. Procedura pentru elevii de gimnaziu sau liceu ce doresc să participe este că aceştia se vor înscrie la doamnele învăţătoare sau doamnele diriginte, iar acestea, la rându-le, vor transmite listele cu elevii interesaţi la Muzeul Judeţean Olt, noi urmând să programăm pe doritori la atelierele avute de ei în vedere, în perioada 7-11 aprilie.

“Prin această acţiune dorim ca elevii să fie implicaţi în activităţi care să le stimuleze şi să le valorizeze talentul şi preocupări extra-şcolare în domeniul cultural-artistic de care, poate, nici nu ştiu că le deţin. În cadrul atelierelor de quilling, copiii se vor familiariza cu arta rulării hârtiei şi realizează diverse obiecte: felicitări şi decoraţii pentru lumânări. Participând la acest atelier, copiii vor avea ocazia să se convingă de faptul că pot crea lucruri minunate şi în acelaşi timp îşi pot dezvolta un hobby. De asemenea, în cadrul atelierului de decorat ouă, copiii se vor familiariza cu diferite tehnici, suporturi şi materiale inedite de decorat ouă, vor afla când a apărut obiceiul ouălor colorate în Europa ş.a.”, a declarat muzeograf Denissa Guţică-Florescu din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Atelierele se vor derula propriu-zis la galeria “Artis” din Slatina, acestea urmând să se desfăşoare în perioada 7-11 aprilie, zilnic între orele 09.00-16.00. La finalul acţiunii, elevii participanţi va putea pleca acasă cu produsele realizate de ei şi, în funcţie de modul cum acestea vor fi executate, este posibilă şi organizarea unei expoziţii. De menţionat că fiecare elev participant va trebui să achite, înainte de începerea atelierelor, suma de 5 lei reprezentând costul materialelor de lucru ce vor fi utilizate. Durata unui atelier se va întinde pe parcursul unei ore.

Vă mai recomandăm:

Muzeul Judeţean Olt din Slatina îşi prelungeşte programul pentru “Noaptea Muzeelor”

Expoziţie de pictură la galeria Artis din Slatina semnată Paul Tudor-Balş

FOTO  Expoziţie inedită cu miros de cârnaţi şi gogoşi la Slatina

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro