Cod galben de viscol, valabil până duminică, ora 20,00. Autorităţile publice şi operatorii de utilităţi sunt în alertă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avertizarea este valabilă până duminică Foto: arhiva Adevărul

În câteva ore, judeţul Olt intră sub avertizare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol, valabil în intervalul 16 ianuarie, ora 20,00 – 17 ianuarie, ora 20,00. Prefectul judeţului a convocat încă de vineri şefii mai multor instituţii şi reprezentanţii operatorilor de utilităţi publice (electricitate, gaz, apă), avertizând că trebuie asigurată permanenţa şi adoptate măsuri în funcţie de evenimente.

Ploaia se va transforma în următoarele ore în lapoviţă şi ninsoare în această parte de ţară, avertizează meteorologii, care spun că zăpada va continua să cadă de-a lungul nopţii de sâmbătă/duminică, iar vântul, care poate ajunge în acest interval la viteze de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea,  se va domoli de-abia duminică-seara.

Prefectul judeţului, Silviu Neacşu, a convocat, încă de vineri, Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, avertizându-i pe reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt, Secţiei de Drumuri Naţionale Slatina, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt şi operatorii economici care au contracte încheiate pentru deszăpezirea şi împrăştierea materialelor antiderapante pe reţeaua de drumuri naţionale şi judeţene să-şi facă bine treaba, astfel încât să nu se producă incidente.

La şedinţă au participat şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei de Sănătate Publică, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Distrigaz Reţele, CEZ Distribuţie şi Companiei de Apă Olt, discutându-se măsurile care se impun pentru perioada imediat următoare.

„Echipaje ale poliţiei (rutieră şi ordine publică) vor patrula pe reţeaua de drumuri din judeţ, recomandând participanţilor la trafic măsurile specifice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă şi intervenind în toate zonele cu risc“, dă asigurări reprezentantul Prefecturii Olt.

Şi reprezentanţii operatorilor de utilităţi publice (electricitate, apă, gaz) sunt în alertă,astfel încât să poată interveni dacă sunt sesizate probleme, dar şi reprezentanţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă de la nivelul localităţilor.

„Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră“, recomandă salvatorii pentru cei blocaţi de viscol în afara localităţii

Autorităţile fac şi o serie de recomandări pentru această perioadă în care acţionează avertizarea cod galben:     
- Verificaţi sobele, centralele termice, şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor, pentru a preveni eventualele incidente cauzate de defecţiuni tehnice;
- Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile;
- Atenţionaţi autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă;
- Evitaţi să plecaţi la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică; dacă, totuşi, deplasarea este necesară, informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
- Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează şi echipaţi corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Dacă viscolul vă blochează în trafic, în afara localităţilor, luaţi următoarele măsuri, vă mai sfătuiesc reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab“ Olt:
- Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie;
- Anunţaţi evenimentul la numărul de urgenţă – 112, indicând locul unde aţi rămas blocat;
- Rămâneţi în autoturism până ce forţele de intervenţie vin să vă salveze. Nu părăsiţi autoturismul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
- Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră;
- Mişcaţi-vă pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea;
- Porniţi lumina din interior, pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă poată localiza.


 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV