Cititul, reinventat: soluția care îi apropie pe copii de cărți, chiar și fără ajutorul părinților
0O instituție „exilată” într-o școală timp de mai mulți ani pentru ca sediul să poată fi renovat a găsit calea către sufletul copiilor. Astăzi mii de cititori, cei mai mulți copii, vin să împrumute cărți, să vizioneze filme sau să se joace.
Un proiect început cu patru ani în urmă în două școli din municipiul Caracal s-a dovedit că a reușit să-i apropie pe copii de lectură așa cum rar se mai întâmplă astăzi. Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol” din Caracal s-a aflat, pentru o mai lungă perioadă de timp, în reabilitare, timp în care bibliotecarii au găsit calea de a-i ține pe copii aproape de carte, mergând în școli și desfășurând activități de lectură. Astfel s-a menținut contactul celor mici cu lumea cărților și, chiar mai mult, a crescut numărul iubitorilor de carte cu abonament, lucru constatat acum, când biblioteca a fost redeschisă după reabilitare.
Ce s-a întâmplat pe perioada lucrărilor nu a fost chiar o surpriză, copiii din Caracal fiind provocați, de ani buni, constant la lectură, câteva proiecte devenind unele de succes.
„Noi citim” sau cum a ajuns biblioteca la copii, nu copiii la bibliotecă
Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal este instituția care a găzduit, timp de șase ani, biblioteca municipală pe perioada în care sediul celei din urmă, amenajat într-o clădire de patrimoniu, a fost în renovare. Bibliotecarele au început, în acea perioadă, un proiect – „Noi citim” - care astăzi a devenit extrem de cunoscut, iubit și solicitat și de alte instituții de învățământ, chiar și din afara orașului. Concret, la clasele din ciclul primar bibliotecarele au început să desfășoare săptămânal activități de lectură cu elevii, alături de învățătoare.
„Proiectul a început în anul școlar 2022-2023 și s-a născut din nevoia de a crea o legătură între copii și bibliotecă prin lectură”, explică Vera Grigorescu, cea care coordonează Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol” din Caracal. De la Școala „Nicolae Titulescu” proiectul a fost extins și la Liceul Teoretic „Ioniță Asan”, ajungându-se la 15 clase în care elevii primeau săptămânal provocarea de a citi cu voce tare, de a povesti, de a pune întrebări sau a răspunde la cele puse de către colegi, de a-și imagina un alt final al poveștii și chiar de a realiza diverse obiecte legate de tema cărții. Astăzi, chiar dacă între timp biblioteca și-a redeschis porțile pentru cititori în sediul renovat și mult mai primitor, intenția este de extindere a colaborării cu alte câteva școli din Caracal și cu două din afara municipiului.
„Profesorii coordonează împreună cu bibliotecarele alegerea textelor, iar în unele clase se realizează mici activități complementare cum sunt desenele inspirate din lecturile parcurse. Lectura în grup, întâlnirea săptămânală cu bibliotecarii, accesul la cărți potrivite vârstei și atmosfera prietenoasă îi ajută pe copii să descopere lectura într-un mod plăcut și firesc”, spune Vera Grigorescu.
Planul este ca în viitorul apropiat bibliotecarele să extindă proiectul și în școlile din Redea și Dobrosloveni, două comune din apropierea municipiului, dar și la Școala Gimnazială nr. 2 din Caracal.
Pentru pasiunea lor pentru lectură performerii au fost în acest an și premiați, biblioteca oferind premii în cărți și diplome celor mai harnici 27 de cititori cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani.
„Cei mici citesc cel mai mult, dacă am lua în considerare numărul de cărți citite, dar și adolescenții citesc”, mai spune Grigorescu. Preferințele lor sunt luate în calcul atunci când se fac achiziții de carte, pentru că este important să găsească titlurile pe care profesorii le indică în lista de lecturi suplimentare sau altele de care au auzit din surse diverse și pe care nu toți își permit să le achiziționeze.
„Noi completăm colecțiile cu volume care lipsesc, cu noi apariții, pentru că avem și o completare din producția editorială curentă, avem și completare retrospectivă. (...) Colegele de la secțiile de împrumut și de la sălile de lectură își notează acele titluri pe care le solicită cititorii și noi nu le deținem și încercăm să le achiziționăm și să le punem la dispoziție”, a completat Grigorescu.
Vorbim și despre vârsta la care copiii încep să-și piardă din interesul pentru lectură. Se întâmplă încă de prin gimnaziu, când copiii încep să acorde mai mult timp grupului de prieteni, confirmă bibliotecara Vera Grigorescu, însă, evident, nu este valabil pentru toți cititorii, pentru că sunt copii care păstrează legătura specială cu cartea.
Biblioteca de vacanță
Un mod de a-i ține pe copii aproape de carte este și proiectul pe care biblioteca îl derulează în vacanța de vară, iulie și august fiind luni pline. În vacanțele trecute întâlnirea cu micii cititori se producea în parcul din oraș, însă în acest an a intrat și acesta în renovare, locul de întâlnire fiind chiar sediu bibliotecii.
„Programul durează de la 1 iulie până la 31 august și noi am încercat să le oferim mai multe tipuri de activități. Am avut un laborator de povești, o mini-cinematecă, unde am și discutat despre filmulețele pe care le-au văzut. Am avut atelier de bandă desenată, atelier de știință distractivă, de abilități practice, diverse jocuri și concursuri. A fost foarte diversificat programul bibliotecii de vacanță”, a mai precizat coordonatoarea bibliotecii.
Clădirea a fost renovată printr-un proiect de 10 milioane euro, finanțat cu fonduri europene, spațiile au fost regândite, s-au amenajat săli multimedia și zone dedicate copiilor și adolescenților. „Avem încăperi spațioase în care se desfășoară tot fondul de carte al bibliotecii. Noi avem cinci secții de împrumut, două săli de lectură și spații multifuncționale pentru evenimente culturale și cred că și astfel am reușit să atragem un număr mai mare de vizitatori. Am transformat totul într-un spațiu primitor, mai modern. Acum, după reabilitare, încă nu am ajuns să organizăm atâtea activități și proiecte câte am vrea noi să organizăm, dar avem în vedere să desfășurăm activități și pentru seniori”, a mai precizat Vera Grigorescu.
„De ce să nu aibă toți copiii acces la cărți, la povești, la discuții despre despre personaje?”
Conform ultimei statistici, biblioteca are aproximativ 5.000 de cititori activi, iar după redeschidere s-a observat o creștere a numărului de cititori, una dintre explicații fiind și întâlnirile constante ale bibliotecarilor cu copiii, derulate în școli. Cu toate acestea, nu se va renunța la a merge cu cele mai solicitate titluri aproape de copii, la ei în școală, pentru că sunt familii care pe de o parte nu-și permit să le cumpere copiilor cărțile, iar pe de alta nici nu reușesc să-i aducă la bibliotecă.
„Sunt părinți care pur și simplu nu au când să aducă copiii la bibliotecă. Nu au timp, nu sunt acasă, nu sunt disponibili la orice oră pentru copii. Și atunci acești copii pierd, din punctul acesta de vedere. Și noi ne-am gândit: de ce să nu aibă toți copiii acces la cărți, la povești, la discuții despre despre personaje?”, a explicat Grigorescu ce i-a făcut pe colegi să meargă cu proiectul mai departe și chiar mai mult, să-l extindă și în alte unități școlare.