Ce sunt icoanele de vatră şi cum „zăvorau“ acestea casa pe vremuri, apărând-o de spiritele rele
0Icoanele de vatră reprezintă, spun etnografii, unul dintre cele mai vechi semne de credinţă ale poporului român. Strâns legate de gospodăria ţărănească, au dispărut odată cu forma veche a acesteia, astăzi existând, în diverse colecţii ale unor muzee din ţară, în jur de 50 de exemplare vechi, autentice, unul dintre acestea, în colecţia Muzeului Judeţean Olt.
Satul românesc, pe care astăzi îl regăsim, în forma de acum sute de ani, doar în secţiile de etnografie ale muzeelor, ascundea comori spirituale nebănuite. Una dintre acestea este icoana de vatră, specifică zonei de sud a ţării, iar cuvântul „ascuns“ este folosit, în acest caz, în sensul propriu.
Icoana de vatră, astăzi dispărută sau făcută, pe ici-pe colo, la comandă de crucerii care încă mai practică această meserie şi de artizani, presupune, înainte de toate, existenţa hornului casei. Este specifică Olteniei, iar cei care au moştenit-o de la bătrânii lor ar trebui s-o preţuiască la adevărata valoare.
„Este o icoană specială, care se găseşte doar în Oltenia. Ţăranul o agăţa în interiorul coşului de deasupra vetrei, pentru a fi ferită de privirile oamenilor. Aceasta avea rol apotropaic, de protejare a casei şi familiei de spiritele malefice care puteau intra pe această cale de acces.
Conform unui mod de raţionare străvechi, cu evidente caractere magice, icoanele de vatră constituiau „zăvoare“ pe una din căile de acces posibile (hornul casei) ale spiritelor malefice în casa tradiţională a satului românesc de altădată. „Zăvorârea“ acestei căi cu o asemenea piesă încărcată cu unele calităţi supranaturale se efectua precum poarta închisă cu un zăvor.
Alături de icoană se agăţa şi un pistornic. Acesta nu este altceva decât o reprezentare miniaturală a crucii, realizat într-o gamă variată de stiluri şi modele şi care are în satele din judeţul nostru semnificaţii deosebite. Era folosit nu numai la însemnarea pâinilor şi a colacilor, conferindu-le astfel sacralitate, ci se aşeza şi pe pieptul celor dispăruţi, însoţindu-i pe ultimul drum“, ne explică etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş.
Meşterul iconar trebuia să fie „om curat“
Icoana care apăra casa oltenilor de spiritele rele nu putea fi făcută de oricine. O executau meşterii cruceri, iar cruceri nu puteau fi decât bărbaţii „curaţi“, care să nu provină din neam de hoţi sau din neam care a făcut moarte de om, altfel asupra lor cădea un blestem de care trăgeau nouă generaţii. meşteşugul îl transmiteau doar fiilor „fără beteşug“, sau, în cazul în care nu aveau urmaşi de parte bărbătească, nepoţilor „zdraveni“.
În Olt, până în urmă cu doi-trei ani, astfel de icoane se mai executau, la comandă, de meşterii cruceri de la Pietriş. Odată cu moartea ultimului crucer, cel mai probabil s-a stins şi tradiţia icoanelor de vatră. Oricum, în timp, acestea şi-au pierdut rolul iniţial, hornul devenind din ce în ce mai îngust, ulterior vatra fiind înlocuită cu soba prevăzută cu uşă, care nu mai are nevoie de„ zăvor“.
O mână de sfinţi, dar multă credinţă
Reproduceri ale icoanelor de vatră execută astăzi din ce în ce mai rar, pentru că nu mai sunt căutate, meşterul lemnului Gheorghe Tănase, de la Corbu, o comună din Olt aflată la graniţa cu judeţul Argeş. Spune că aceste icoane se fac din lemn de cireş, stejar, nuc, tei.
Sfinţii reprezentaţi nu erau mulţi, meşterul mărturisind că a cercetat multe colecţii şi gospodării vechi, în orice caz mai puţini decât în icoanele pictate de mai târziu. Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe, Sfânta Parascheva, Maica Domnului cu Pruncul sunt cei care apărau casele ţăranilor şi care ştiau toate necazurile acestora.
Meşterul Gheorghe Tănase îşi mai amintea, într-o discuţie cu Valeru Ciurea, consilier în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi patrimoniului Cultural Olt, că alături de icoanele de vatră, în unele gospodării agăţate nu în horn, ci pe perete, aproape de vatră, era întotdeauna sticla cu aghiazmă şi busuiocul sau, în unele părţi, ciulinii de aghiazmă. Imediat lângă stătea suportul pentru candelă, şi el din lemn.
Doar incizate pe lemnul ales pentru că rezista deopotrivă la aburi şi la fum, decorate pe o singură faţă sau, uneori, pe ambele, pictate, unele, în cel mult două-trei culori tari, neamestecate, contururile sfinţilor fiind marcate cu negru, icoanele de vatră sunt astăzi obiecte preţioase de muzeu.