Câţi fermieri au cerut subvenţii la APIA. Data limită până la care se mai pot depune cereri, cu penalizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a încheiat, miercuri, 15 mai 2019, perioada de depunere a cererilor unice de plată pentru 2019, în schimb fermierii care au ratat termenul mai pot depune cereri, cu penalizare de 1% pe zi, până în iunie.

În judeţul Olt, 30.208 fermieri au depus, până la sfârşitul zilei de 15 mai 2019, cererea unică de plată pentru 2019, deşi APIA a programat, pe baza cererilor de anul trecut, 31.600 fermieri. Suprafaţa declarată este, însă, mai mare - 326.945,05 hectare în 2019, faţă de 320.850 hectare în 2018, ceea ce poate însemna că a continuat tendinţa de comasare a terenurilor.

Cei care au suprafeţe de peste 1 hectar şi nu au depus încă cerere la APIA trebuie să ştie că mai pot face acest lucru până pe 10 iunie 2019, urmând, în schimb, să li se calculeze penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Conform unui comunicat transmis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, la nivelul întregii ţări s-au depus 846.619 cereri, pentru o suprafaţa declarată la plată de 9.711.211,43 hectare. Judeţul cu cei mai mulţi fermieri care solicită subvenţie este Suceava (46.475 cereri), urmat de Dolj (36.029 cereri), Bihor (35.446 cereri), Maramureş (33.822 cereri) şi Botoşani (32.778 cereri). Judeţele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată sunt, în schimb: Timiş (531.311,55 ha), Constanţa (495.402,46 ha), Teleorman (426.105,87 ha), Dolj (423.721,1 ha) şi Călăraşi (376.343,05 ha).

Când vor fi plătiţi banii, conform calendarului oficial

Depunerea cererilor unice este primul pas, pe cae îl fac fermierii, următoarele etape căzând în sarcina angajaţilor din centrele APIA din ţară.

Iată care sunt etapele de parcurs până când banii vor intra în conturile fermierilor, conform calendarului oficial:
-  în intervalul 1 iunie – 1 iulie 2019 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora pentru controlul la faţa locului, precum şi transmiterea eşantioanelor;
- între 2 iulie – 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligaţii/cerinţe specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;
- plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare;
-  plata finală ca diferenţă între cuantumul acordat în avans şi cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 2 decembrie 2019 - 31 martie 2020.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online