Casa lui Iancu Jianu, cea mai veche din Caracal. Cum a renăscut casa haiducului după ce a fost mistuită de un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa lui Iancu Jianu din Caracal se încăpăţânează să reziste timpului

Haiducul Iancu Jianu, originar din oraşul Caracal, este prezent şi acum printre locuitorii oraşului, nu doar prin casa acestuia, cea mai veche din acest oraş. Ridicată pe la 1790 de către tatăl haiducului, casa a fost construită în stilul culelor boiereşti şi a fost locuită de Iancu şi de urmaşii săi direcţi până în 1945. Un puternic incendiu izbucnit în 1950 a făcut ca imobilul să se afle la un pas de a fi mistuit complet.

Nu există locuitor al oraşului Caracal care să nu fi văzut casa lui Iancu Jianu, singurul haiduc de viţă nobilă din ţara noastră. Practic, imobilul amplasat pe o stradă ce poartă chiar numele haiducului reprezintă unul dintre motivele de mândrie pentru caracaleni, alături de clădirea Teatrului Naţional şi de Parcul Constantin Poroineanu. Mai puţini cunosc, ce-i drept, istoria casei haiducului, care a trecut prin clipe cumplite ce i-au pus în pericol însăşi existenţa. Din fericire, chiar şi în anii comunismului, când demolările erau la ordinea zilei peste tot în ţară, casa parcă s-a încăpăţânat să reziste tuturor vicisitudinilor.

Tatăl haiducului, boierul Costache Jianu, era un om harnic, ce locuia cu familia în Caracal, ca mai toţi boierii vremii ce-şi aveau reşedinţa în oraşe. Acesta a ridicat o casă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe la 1790-1791, pe un tăpşan din sudul oraşului. Zona era, pe atunci, foarte frumoasă şi avea în spate o pădure. La momentul construirii casei, Costache Jianu era ispravnic de Romanaţi. Imobilul, veritabilă emblemă a arhitecturii olteneşti, a fost ridicat în stilul culelor boiereşti, având zidurile groase. Casa cuprinde trei camere la etaj, trei la demisol, o scară interioară, un pridvor şi pivniţă. 

„Iniţial, casa a avut o scară laterală din lemn, amplasată în exterior. În timp însă, s-a renunţat la aceasta şi a fost inclusă în interior, schimbarea survenind ca urmare a faptului că lemnul treptelor putrezea repede din cauza ploilor, fapt ce necesita intervenţii repetate. Scara laterală a casei a fost însă păstrată mult timp – până undeva după 1945“, declară doctor în istorie Dana Roxana Nicula, coordonatorul Muzeului Romanaţiului din Caracal.

Casa a fost locuită în permanenţă până la 1945. După moartea părinţilor, Iancu Jianu a moştenit-o la momentul împărţirii averii, deşi el era al treilea copil dintre cei patru câţi a avut boierul Costache Jianu. Haiducul a locuit aici cu soţia, Sultana (domnişoară din anturajul domniţei Ralu, fiica lui Caragea Vodă, aceasta fiind cea care l-a salvat pe haiduc în 1817 de la pedepsa cu moartea prin spânzurare, fiica Aniţei Gălăşescu – o familie de boieri de lângă Balş), precum şi cele două fete ale lor. Până în 1830, Iancu Jianu nu a avut copii şi a înfiat o fată din familia Sultanei, nepoată de soră, pe nume Marica sau Mariţa, care apare în testamentul soţilor Jianu. Abia în anul 1835 se naşte şi singura fiică naturală a Sultanei şi a lui Iancu - Ziţa sau Zinca.

La 16 noiembrie 1818, domnitorul Ioan Caragea părăseşte tronul, locul său fiind luat de Alexandru Şuţu. Domnitorul Şuţu îi acordă haiducului Iancu Jianu dregătoria de judecător la Romanaţi, funcţie în care rămâne până în 1821. Iancu moare la 14 decembrie 1842, în urma unei boli de plămâni, fiind îngropat în biserica Adormirea Maicii Domnului din Caracal, ctitoria familiei. Casa acestuia continuă să fie locuită de către membrii familiei şi urmaşii săi direcţi.

Despre casa lui Iancu Jianu s-a spus că ar fi adăpostit un tunel secret prin care haiducul fugea din calea poterii când era „vizitat” de autorităţi. Istoricii susţin cu tărie că nu a existat aşa ceva. La prima restaurare a casei haiducului nu a fost descoperit nicio urmă a unui astfel de tunel. În plus, specialiştii au ajuns la concluzia că tehnica de la acea vreme nu era atât de avansată încât să poată fi săpat un tunel de o asemenea dimensiune.

Ultimul proprietar al casei lui Iancu Jianu a fost Gică Dobruneanu, nepot, fiul lui Nae Dobruneanu şi al Zincăi. În 1950, casa a fost cuprinsă de un puternic incendiu şi a rămas în paragină până în 1958, când a fost renovată de autorităţi şi amenajată ca muzeu de etnografie, apoi, din 1968, a devenit casă memorială. În prezent, casa se află iarăşi în plin proces de restaurare, stare în care este încă din anul 2009. Autorităţile locale încearcă să facă rost de noi fonduri pentru finalizarea lucrărilor, în caz contrar existând pericolul de a se pierde şi ceea ce există în prezent. În prezent, casa este îngrijită de autorităţile locale, respectiv de Muzeul Romanţilor din Caracal.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

Cine l-a cuminţit pe Iancu Jianu, haiducul de viţă nobilă căruia îi plăcea să-i jupoaie pe boieri şi pe ciocoi - neadevărurile din filmele româneşti

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu