Bilanţ: Pompierii olteni au salvat 79 de vieţi în anul 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii olteni s-au adunat la Consiliul Judeţean Olt din Slatina... (FOTO: Mugurel Manea)

Efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt au trecut în revistă, joi – 23 ianuarie, toată activitatea efectuată pe parcursul anului trecut, cu bune şi cu rele. La prezentarea bilanţului activităţii pompierilor olteni, derulată în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt din Slatina, au participat oficialităţi judeţene şi locale, dar şi reprezentanţi a numeroase instituţii publice.

Moderna sală de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt din Slatina a fost arhiplină, aceasta fiind luată cu asalt de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt, care au participat la prezentarea bilanţului activităţii instituţiei menţionate pe anul trecut. Din informaţiile făcute publice de către şeful pompierilor olteni, col. Marian Pică, s-au desprins numeroase concluzii, unele pozitive, altele negative.

La capitolul îmbucurător merită menţionat faptul că, anul trecut, efectivele ISU Olt au fost solicitate să intervină la un număr de 4.628 intervenţii, din care cinci au fost pe teritoriul judeţului Dolj şi două intervenţii pe teritoriul judeţului Vâlcea. Numărul total al intervenţiilor s-a dovedit a fost semnificativ mai redus decât cu un an înainte, în 2012 înregistrându-se nu mai puţin de 5.941 acţiuni. Majoritatea dintre acestea au constat în intervenţii ale SMURD - 3.839 de acţiuni, adică 82,9 %. La mare distanţă de acestea s-au aflat incendiile propriu-zise, care, în 2013, au fost în număr de 471, adică 19% din totalul intervenţiilor ISU Olt. Au existat şi două cazuri de poluări, două explozii, 20 de intervenţii în situaţii de inundaţii etc.

                              

Din totalul celor 471 incendii, aproape 280 (59,23%) s-au produs la gospodării cetăţeneşti, anexe şi bunuri ale populaţiei. La acestea se adaugă alte 22 de incendii pe domeniul public şi privat al statului, 23 pe domeniul privat român, patru pe domeniul privat străin şi mixt, iar 143 au fost incendii de vegetaţie uscată. Pagubele materiale se ridică la circa 3,3 milioane lei, iar valoarea bunurilor salvate anul trecut este de aproximativ 22,6 milioane lei. 

                                                      

“În timpul intervenţiilor noastre din cursul anului trecut au fost asistate un număr de 56 de persoane. În timpul acţiunilor noastre de intervenţie au fost salvate un număr de 79 persoane, dintre care 30 adulţi şi 49 copii. Din păcate, anul trecut s-au înregistrat şi un număr de 40 victime, dintre care 28 decedaţi şi 12 răniţi. Statistica incendiilor din 2013 arată o scădere considerabilă în comparaţie cu anul anterior 2012. Astfel, în anul ce s-a încheiat, s-au produs cu circa 30 % mai puţine incendii, iar arderile necontrolate au fost şi ele cu aproape 80 % mai puţine. De asemenea, numărul incendiilor la instituţii publice este cu 50% mai mic, înregistrând însă o uşoară creştere de 17 % la incendiile produse în incintele firmelor private. Aceste date statistice arată, pe de o parte, că acţiunile planificate şi-au atins scopurile în sensul identificării şi soluţionării pericolelor potenţiale de incendiu, conştientizarea factorilor responsabili să organizeze şi să desfăşoare organizarea apărării împotriva incendiilor, iar, pe de altă parte, relevă că populaţia a înţeles că este mai uşor şi mai benefic să previi decât să stingi”, a declarat comandantul ISU Olt, col. Marian Pică (foto mijloc).
 

Mai puteţi citi:

Biblioteca din comuna Băbiciu-Olt, cuprinsă de un puternic incendiu

Incendiu la o şcoală din Drăgăneşti-Olt

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat