Bărbat găsit spânzurat într-un garaj în Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţie în această dimineaţă în Slatina, unde prin 112 s-a anunţat că un bărbat a fost găsit spânzurat într-un garaj.

SMURD Slatina a intervenit pe strada Oltului din Slatina, unde o vecină a anunţat prin 112 că un bărbat a fost găsit spânzurat într-un garaj. Conform primelor informaţii ale ISU, bărbatul era decedat, motiv pentru care la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Ambulanţei, medicii fiind singurii care pot constata decesul. 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, medicul Marian Furtună, a declarat că echipajul nu a mai iniţiat manevre de resuscitare. „Apelul la noi s-a făcut după ora 8,00, şi era evident că pacientul era mort de câteva ore. Din câte am înţeles membrii familiei au spus că a ieşit din cameră undeva în jurul orei 4,00. Ei au crezut că merge la baie, dar bărbatul nu s-a mai întors. Dimineaţă au făcut descoperirea, în garaj. Colegii de la SMURD l-au dat jos din ştreang, iar echipajul nostru a constatat decesul“, a spus Furtună. 

Din discuţiile martorilor s-a înţeles că un posibil motiv pentru gestul extrem al bărbatului de 54 de ani ar fi fost o ceartă cu soţia.

CITIŢI ŞI: Un băiat de 13 ani s-a spânzurat la o zi după moartea tatălui său

Adolescent găsit spânzurat în Slatina. Medicul de pe ambulanţă a constatat decesul

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online