Al treilea şef la conducerea Poliţiei Caracal, după izbucnirea „cazului Alexandra“. Fostul adjunct, destituit în iulie, va conduce Poliţia Drăgăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un nou val de pensionări, şefii IPJ Olt au operat noi împuterniciri la conducerea mai multor structuri din subordine. Poliţia Caracal are şef şi adjunct noi.

După pensionarea lui Nicolae Mirea, pe care „cazul Alexandra“ l-a surprins la conducerea Poliţiei Caracal, fiind anunţată destituirea sa de către superiori, nu însă şi operată, a urmat numirea unui şef nou. Acesta însă s-a pensionat şi el, iar de astăzi, 1 octomvbrie 2019, la conducere a  fost împuternicit poliţistul care până acum a condus Poliţia Drăgăneşti, comisarul şef de poliţie Codruţ-George Florescu, cu o vechime de 18 ani în poliţie. Pe funcţia pe care acesta a ocupat-o, respectiv şef al Poliţiei DrăgăneştiOlt, a fost numit cel care la izbucnirea „cazului Alexandra“ ocupa postul de adjunct, respectiv Daniel Humă, care are 17 ani vechime în poliţie.

A fost schimbat şi adjunctul Poliţiei Caracal, ŢUCMĂ Nicuşor revenind pe funcţia deţinută anterior, respectiv şef al Secţiei de Poliţie Rurală Deveselu, în locul său fiind numit subcomisarul de poliţie MÂRZACU Ionuţ Damian, cu o vechime de 19 ani in poliţie, care până acum a ocupat postul de şef al Poliţiei Dăneasa.

Fiul unui fost şef de inspectorat, şef la Investigaţii Criminale

Schimbări sunt şi în cadrul serviciilor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt. în locul lui Laurenţiu Neţoiu, care a înaintat şi acesta raportul de pensionare, la şefia Serviciului de Investiţii Criminale a fost împuternicit să exercite atribuţiile şefului  Biroului Supravegheri Judiciare comisarul şef de poliţie Adrian Gabriel Mladin, care a ocupat anterior postul de şef al Biroului Supravegheri Judiciare. Gabriel Mladin este fiul fostului şef al IPJ Ioan Mladin.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent