VIDEO Microbuzele morţii, înapoi pe şosele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda accidentelor extrem de grave în care au fost implicate microbuze supraaglomerate, şoferii de astfel de vehicule continuă să sfideze legea şi circulă cu pasagerii îngrămădiţi între scaune, în picioare, în încercarea de a mai face un ban în plus.

Sâmbătă, 10 martie, autogara din Sibiu. Deşi mai e jumătate de oră până la plecarea microbuzului către Vâlcea, la uşă este deja coadă. Călătorii cu experienţă pe ruta respectivă, nu cei ocazionali, asemeni mie, ştiu cu siguranţă că, dacă vrei să prinzi loc, trebuie să ajungi din timp. 

Microbuzul se umple rapid, la fel şi spaţiul pentru bagaje din partea din spate. Vin oameni cu pachete de trimis, strecoară discret o bancnotă în buzunarul şoferului, genţile ajung în spate fără nicio problemă. Celor care urcă apoi li se spune că la bagaje nu mai e loc. O fată tânără, probabil studentă, se luptă să-şi facă loc pe un scaun cu tot cu o plasă şi o cutie. Dificil, doamna de lângă ea comentează sec, agasată. 

Pe scaune, în picioare, ce mai contează

Coada din faţa uşii microbuzului, deşi mai scurtă, tot coadă e. Pentru şofer nu e nicio problemă, continuă să încaseze, oamenii continuă să urce. Spaţiul strâmt dintre rânduri se umple cu repeziciune, dându-ţi senzaţia că abia mai poţi să respiri. Într-un final, închide uşa. Pornim. 

Senzaţia de sufocare creşte, oamenii sunt nervoşi, şoferul dă muzica mai tare şi îşi vede de drum. De parcă nu ar fi suficient, pe traseu mai opreşte şi, în partea din faţă şi tot în picioare, mai ia oameni. Apoi, vitejeşte, la propriu, taie drumul tot numai curbe de pe Valea Oltului. Culmea, absolut nicio maşină de poliţie rutieră pe drum, să poţi spera că l-ar opri în trafic, pentru verificare. Niciuna. 

Cu ochii aproape îngheţaţi în geamul îngust, în timp ce şoferul zboară pe şosea, încep să-mi curgă în minte imagini cu morţii înţepeniţi în fotografii, pe şosele, în zeci de accidente rutiere, în atâţia ani de presă. Ştirile seci, de statistici, atâţia morţi în accidente, atâţia răniţi, tragedia din 2009, de la Scânteia, cea din 2005, de la Slobozia. În spatele meu, o domnişoară înghesuită într-un scaun oftează amar. 

Final de cursă, cu 40 de minute mai devreme

Când, într-un final, ajungem la destinaţie, cu stomacul strâns, mă uit la ceas câteva secunde, suficient cât să mai încremenesc o dată. Ajunseserăm cu aproape 40 de minute mai devreme. 

În 2009, un microbuz plin ochi a fost lovit de un tren, în localitatea ieşeană Scânteia, şi 14 oameni au murit. Patru ani mai devreme, în 2005, lângă Slobozia, un microbuz s-a ciocnit violent de un copac de pe marginea drumului, 15 oameni au murit şi alţi 12 au fost grav răniţi. Expertiza tehnică a stabilit că maşina era supraîncărcată, motiv pentru care au cedat frânele.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi