UPDATE Elena Udrea a declarat la Sibiu că nu va candida la alegerile prezidenţiale din 2014. Preşedintele PDL Sibiu Ion Ariton o susţine în cursa pentru şefia PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine

Deputatul PDL Elena Udrea se află sâmbătă la Sibiu, unde se va întâlni cu membrii filialei judeţene a Partidului Democrat Liberal.

UPDATE Elena Udrea a declarat la Sibiu că nu va candida la preşedinţia României în 2014, şi că dacă ar reuşi să câştige preşedinţia partidului ar însemna ”un pas uriaş” şi ar fi ”suficient. 

”Nu(voi fi candidatul PDL-ului în 2014 la preşedinţia României n.r.) şi vreau să corectez o eroare. Nu am remarcat că aseară, la întrebarea de la Alba-Iulia legată de preşedinţia României, în loc să spun preşedintele PDL, am spus că ar fi un mare câştig pentru societate, preşedinţia României. Nu. Am făcut o greşeală în răspuns. Spun şi aici ceea ce am vrut să spun aseară, că pentru societatea românească, pentru clasa politică, pentru mine personal, este un pas uriaş câştigarea preşedinţiei partidului, de către o femeie şi că, deocamdată, este suficient", a spus Elena Udrea la Sibiu. 

Aceasta a spus din nou că fostul premier Emil Boc ar putea fi un bun candidat la preşedinţie, la alegerile de anul viitor. 

"Mandatul pe care viitoarea conducere a partidului o va avea pentru preşedinţia României din 2014 este să găsească cel mai bun candidat cu care poate veni spectrul politic de centru-dreapta din România, în acest moment. Acest candidat va trebui să adune toate voturile electoratului de centru-dreapta din România. Poate să fie un candidat care stă cu mine la masă, mă refer la domnul Emil Boc”, a mai declarat Udrea. 

Despre actualul PDL, Udrea a spus că este un  partid percept astăzi ca fiind ”blazat” şi ”plafonat”. "Percepţia este că partidul este astăzi, blazat, plafonat. (...) Partidul e nevorbit. Oamenii au acumulat frustrări. Nu a avut o guvernare uşoară. Nu prea a mai avut cine să se ocupe de partid. Prea mult timp liderii partidului s-au ferit să stea de vorbă cu baza teritoriului. În ultima vreme, liderii nu au mai avut curajul să iasă pe stradă", a spus mai spus Udrea.

Udrea a mai declarat, la Sibiu, că este posibil ca anul viitor să aibă loc din nou alegeri pentru preşedinţia PDL, dacă Traian Băsescu va dori să se întoarcă în fruntea partidului. 

”Nu cred că se va întâmpla asta (să fiu şefa domnului Traian Băsescu în PDL) pentru că, înainte de toate, trebuie să vedem cum anume domnul preşedinte Traian Băsescu înţelege să se întoarcă în politică. Ce este cert, eu susţin parteneriatul cu preşedintele României, în acest moment, în PDL, dar şi după ce Traian Băsescu îşi va termina mandatul de preşedinte. (..) Traian Băsescu este cel mai credibil lider al dreptei în acest moment. (...) Trebuie să continuăm să fim într-un parteneriat, într-o echipă şi după 2014. (...) Dacă va vrea vreodată să conducă PDL, evident că îl va conduce Traian Băsescu. Nu trebuie să mă dau la o parte, cred că şi-ar dori foarte mult să fie votat de tot partidul într-o competiţie", a mai spus Udrea. 

Pentru fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului va vota şi senatorul Ion Ariton, liderul PDL Sibiu şi fost coleg cu Udrea în guvernul Boc II, unde Ariton a fost ministru al economiei

"Am declarat public, că o susţin pe doamna Elena Udrea. Cred că este un curent favorabil doamnei Elena Udrea, după cum am simţit astăzi pulsul în organizaţie", a spus Ariton.


Elena Udrea se află în plină campanie pentru preşedinţia PDL, şi se va întâlni sâmbătă cu membrii PDL de la Sibiu, pentru a-şi prezenta moţiunea cu care va candida la convenţia naţională a partidului din 23 martie. 

”Obiectivul candidaturii mele si ceea ce trasez în această moţiune este un plan de înnoire pentru Partid Democrat Liberal. Îmi propun ca împreună cu o echipă de lideri puternică şi energică să recâştigăm statutul de partid cu cei mai mulţi votanţi din România, partidul care îşi asumă guvernarea şi conduce tara”, afirmă Udrea în moţiune. 

Întâlnirea va avea loc la hotelul Ramada, şi va începe la ora 10:00. 

Deputatul PDL de Sibiu, Raluca Turcan, a afirmat într-o postare pe blogul personal că îl susţine pe Vasile Blaga în cursa pentru şefia PDL. 

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE