Studenţii sibieni de la actorie au fost premiaţi în Croaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii de la Actorie din anul I al Facultăţii de Litere şi Arte, Catedra de Artă Teatrală au participat în acest sfârşit de săptămână la cea de-a patra ediţie a Festivalului de Teatru Academic de la Dakovo, Croaţia. Pentru prima dată în istoria festivalului, organizatorii au acordat premii trupelor participante, iar premiul pentru cea mai bună prezentare a fost înmânat studenţilor sibieni.

CITEŞTE ŞI:

Silviu Purcărete aduce „D’ale Carnavalului“, la Sibiu

Prezenţa studenţilor sibieni a devenit deja o tradiţie, aceştia fiind invitaţi în fiecare an în cadrul festivalului. În cadrul ediţiei din acest an, studenţii sibieni au prezenta spectacolul „Variaţiuni inocente”, o adaptare după romanele lui Mircea Cărtărescu. „Dramatizările, construite prin improvizaţie şi tehnici primare de trecere de la un text literar la text dramatic, vizează o cercetare a realităţii imediate cât şi a copilăriei, adolescenţei, maturităţii în România de dinainte şi de după '89”, a declarat Anca Bradu, coordonatorul proiectului. Spectacolul sibienilor a fost prezentat sâmbătă, 26 martie, de la ora 21:15 şi reuneşte studenţii clasei lectorului univ. dr. Anca Bradu, asist. univ. dr. Diana Fufezan:  Bogdan Bărbuşi, Paul Bondane, Andreea Chiriţescu, Victoria Costovici, Angela Lisa, Carmen Pîntece, Alexandru Popescu, Călin Roajdă, Ioan Savu, Adrian Strâmtu, Iulia Szabo, Maria Tomoiagă. „Juriul a notat în mod deosebit complexitatea spectacolului nostru ce îmbină tehnici folosite în dans, pantomimă şi improvizaţie” a declarata Diana Fufezan.

Festivalul de Teatru Academic de la Dakovo este organizat de Academia de Arte din Osijek, iar participarea studenţilor sibieni a fost susţinută de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. La ediţia din acest an a festivalului au participat studenţi din Békéscsaba (Ungaria), Cluj Napoca (România), Dakovo (Croaţia),  Leeds (Marea Britanie), Linz (Austria), Novi Sad (Serbia), Sarajevo (Bosnia şi Herzegovina), Sibiu (România) şi Zagreb (Croaţia).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele