Spărgătorul de nuci revine diseară la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul are loc de la ora 19.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor

Teatrul de Balet din Sibiu programează începând de astăzi trei reprezentanţii ale spectacolului „Spărgătorul de nuci”.

CITEŞTE ŞI:

Programul evenimentelor din cadrul Târgului de Crăciun

Spectacol surpriză de Crăciun la Sibiu

Spectacolul, care a avut premiera la începutul acestui an, se numără printre cele mai reuşite şi apreciate creaţii ale Teatrului de Balet din Sibiu. Spectacolul se ţine în această seară, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Spărgătorul de nuci aduce pe scena sibiană atmosfera magică a poveştii devenite clasice, care a fost transpusă pentru prima dată în dans la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, pe 6 decembrie 1892.

După Ceaikovski

Coregrafia baletului este realizată de Valentin Barteş, pe muzica lui Piotr Ilic Ceaikovski şi spune povestea unei seri de Ajun, petrecute în casa domnului Stahlbaum din Germania. Având drept tema principala visul, baletul o aduce în prim-plan pe Clara, fata lui Stahlbaum, care primeşte drept cadou de Crăciun un spărgător de nuci. Ce se întâmplă mai departe este deja o poveste clasică, cu fantezii şi prinţi însufleţiţi de imaginaţie. Din distribuţia spectacolului fac parte şi balerinii japonezi Reina Amakasu, Asami Kasuya şi Yuki Seki. Biletele pentru cele trei reprezentaţii se găsesc la Casa de Cultură a Municipiului, iar în seara spectacolului se vor găsi la Casa de Cultură a Sindicatelor, în limita locurilor disponibile.

Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online