Solicitări multe pentru standurile şi mesele din pieţele din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Pieţe SA a fost foarte solicitată încă de la începutul noului an de producătorii şi comercianţii care au dorit să rezerve din timp mesele şi celelalte spaţii de vânzare din pieţele Sibiului. De exemplu la Piaţa Cibin, gradul de ocupare este de peste 97 la sută.

Astfel, din totalul de 457 de mese pentru vânzarea legumelor şi fructelor disponibile în Piaţa Cibin, Piaţa Rahova şi Piaţa Vasile Aaron, 384 au fost rezervate de producători şi 45 de comercianţi. Pentru vânzarea florilor, a răsadurilor şi a pepenilor, producătorii au rezervat 24 de standuri, iar comercianţii nouă astfel de spaţii. În acest an producătorii şi comercianţii au la dispoziţie mai multe mese pentru vânzarea fructelor şi legumelor, în comparaţie cu  începutul anului trecut când numărul acestora a fost de 413.

„Am suplimentat încă din toamna anului trecut număr de spaţii de comercializare datorită cererii mari. Ne bucurăm de faptul că în acest an a crescut numărul de comercianţi, dar mai ales de producători care doresc să folosească spaţiile din pieţele agro-alimentare” a declarat primarul Klaus Iohannis.

La Piaţa Cibin au fost puse la dispoziţia producătorilor şi a comercianţilor, 304 mese pentru vânzarea legumelor şi fructelor din care au fost deja rezervate 296. Astfel gradul de ocupare este de la începutul anului de 97%. Administraţia acestei pieţe a suplimentat cu 24 de mese numărul total faţă de anul trecut (280) şi astfel mai mulţi producători vor putea să-şi comercializeze produsele.

Pentru vânzarea florilor şi a răsadurilor au fost rezervate toate cele 38 de spaţii. Din cele 31 de standuri pe care piaţa le pune la dispoziţie pentru vânzarea pepenilor au fost rezervate deja 22.

În Piaţa Rahova, din cele 137 de mese au fost rezervate pană acum 132, din cele opt standuri de flori s-au ocupat cinci, iar pentru comercializarea pepenilor au fost rezervate toate cele 20 de standuri.

În Piaţa Vasile Aaron au fost rezervate 16 din cele 20 de mese, iar pentru vânzarea pepenilor cinci din cele opt puse la dispoziţia comercianţilor în anul acesta sunt deja rezervate.

Pentru comercializarea produselor lactate şi a celor din carne, producătorii au la dispoziţie cele 54 de boxe din hala Pieţei Cibin şi cele 16 vitrine frigorifice din pieţele Rahova şi Vasile Aron. Pentru a fi siguri că vor putea beneficia de un asemenea spaţiu pentru vânzare, producătorii au ocupat deja 17 boxe. Taxa pentru ocuparea boxelor şi a vitrinelor din hale este diferenţiată în funcţie de produsul şi de piaţa în care acesta se comercializează.

Taxa de rezervare percepută de SC Pieţe SA este aceeaşi indiferent dacă vânzătorul este producător sau persoană juridică, fiind stabilită la 375 lei pentru Piaţa Cibin, 250 lei pentru Piaţa Rahova şi 125 lei pentru Piaţa Vasile Aaron, în timp ce taxa pentru ocuparea meselor de vânzare este de 20 de lei pe zi în toate pieţele din Sibiu.

Click pe SIBIU.ADEVARUL.RO pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro sau sună-ne la 0369.809.113

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii