Sibiu: Santino Mascolo: „Lăsaţi muzica să iasă în stradă!”

Atelierul de luterie a lui Santino Mascolo din Piaţa Armelor nu înseamnă talentul şi tradiţia unei vechi familii de lutieri italieni puse într-o afacere. Este locul unde, printre viori, poţi regăsi omul din tine.

S-a scris totul despre Santino Mascolo şi nu-i om care să nu-l ştie. Iar articolul de faţă nu poate să aducă noi informaţii despre lutierul Santino sau să dezvăluie valenţe nedezvăluite ale omului Santino. Aşa cum roata nu poate fi reinventată, nici povestea omului care a creat atelierul de pe strada Konrad Haas nu poate fi alta.

A renunţat la drept pentru viori
El e omul care s-a împotrivit aproape jumătate din viaţa lui tradiţiei moştenite de familie. Cea de a face instrumente muzicale cu coarde, de la viori la contrabasuri. Interesant este că s-a întors la ceea ce învăţase acasă, într-o familie veche de lutieri, atunci când a luat lumea în piept pentru a face o carieră juridică şi s-a lovit de neajunsurile materiale ale vieţii într-o metropolă precum Milano. „N-am spus la nimeni ce am muncit în facultate ca să pot trăi. Lucram la un restaurant ca spălător de vase şi câştigam puţin. La un moment am găsit că nu e uşor să mă întreţin şi m-am gândit: Ce ştiu eu să fac? Şi aşa m-am întors la luterie. În anul doi de drept am renunţat de tot. Şi după 30 de ani de meserie ştiu că am făcut cea mai bună alegere. Şi nu mă refer la asta din punct de vedere material, ci profesional”, povesteşte Santino.

„În atelier mă regăsesc, nu muncesc!”
Trăieşte de mult timp la Sibiu şi n-ar mai pleca nicăieri. Dar nu s-a mutat aici că să-şi facă meseria şi să scoată bani, ci pentru că în Sibiu a găsit un oraş care-i aducea aminte de Montepeloso al copilăriei sale, cel de dinainte de globalizare. „Cum am văzut Sibiul mi-a amintit de oraşul meu natal. Orice miros, orice lumină semăna mult cu sudul Italiei. Când n-am mai suportat globalizarea din Italia, m-am mutat definitiv în Sibiu. Dar nu pentru a face un atelier, ci pentru a trăi. Şi doi ani de zile n-am muncit. Dar, odată ce intri în această idee, nu mai poţi să scapi. Profesiunea devine viaţă”, mărturiseşte lutierul. Şi acum, când atelierul său din centrul istoric al Sibiului este vizitat de muzicieni din toată România, Santino la fel de dezinteresat priveşte lucrurile. „Eu nu consider atelierul meu un loc de muncă. Eu când vin aici mă simt ca la o întâlnire cu psihologul. În atelier mă regăsesc, nu muncesc”, explică nonşalant omul.

Nu toate viorile cântă
A făcut zeci de viori dar nu toate instrumentele pe care le-a început le-a dus la capăt, la „montatura” finală... s-au pierdut undeva pe drum. „Nu toate viorile ajung la capăt, se poate pierde dragostea pentru acel instrument. De vină poate fi clientul, modul cum evoluează relaţia cu acesta. Orice detaliu te poate influenţa”, precizează Santino. Iar sentimentul pe care îl are după ce instrumentul este lăcuit perfect şi devine vioară, vioară care cântă nu doar scoate zgomot, este plata supremă. „Cea mai mare satisfacţie nu este când clientul îmi pune banii în faţă, ci lumina pe care o are pe faţă atunci când ia instrumentul şi începe să cânte”, încheie lutierul.

Nu are hobiuri
„Nu am hobiuri. Copiii sunt viaţa mea, ei sunt pe primul loc, mai importanţi chiar şi decât luteria. Îi ador pe cei doi copii ai mei, ei sunt jumătate români, jumătate italieni”, precizează lutierul cu o voce caldă.
Nu-i place sistemul legislativ românesc
„Nu-mi place sistemul legislativ românesc ori cel judiciar. Nu-mi place corupţia de aici. Şi noi, italienii, suntem corupţi, dar românii... Şi mai grav de atât este că s-au schimbat rapoartele umane. Lumea se omoară pe stradă, pentru nimic”, declară Santino.

Ce rol are Sibiul pentru dumneavoastră?
S.M.: Sibiul, pentru mine, înseamnă familia. Dincolo de globalizare, Sibiul a rămas un oraş intim, unde în fiecare zi te întâlneşti pe stradă cu aceleaşi persoane. După 30 de ani de trai în Milano unde nu îmi cunoşteam nici vecinii, aici este o binecuvântare.
Cum poate fi îmbunătăţit oraşul Sibiu?
S.M.: Cu mai mulţi bani pentru cultură. Muzica trebuie să meargă dincolo de zidurile academice. Ar trebui să fie mai multe concerte în piaţă, pentru că lumea are nevoie de muzică. Bethoveen trebuie să se audă nu numai în Sala Thalia, ci şi în stradă.

Profil
Născut: 15 ianuarie 1950, Montepeloso, Italia
Educaţie: Şcoala Civică de Luterie din Milano; Master în Luterie
Ocupaţie: Lutier
Familie: Căsătorit, doi copii