Sibiu: Microstagiune la Teatrul Naţional „Radu Stanca”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Microstagiune la Teatrul Naţional „Radu Stanca”

Timp de nouă zile, vor fi prezentate cele mai noi spectacole ale teatrului, dintre care trei premiere şi vor avea loc primele reprezentaţii ale spectacolului „Faust” după J. W. Goethe,  în regia Silviu Purcărete, după marele succes de la Festivalul Internaţional de la Edinburgh.

Două premiere în deschidere
Microstagiunea a debutat în această seară, la ora 17.00, cu prezentarea piesei „LaBute & Friends” după Neil LaBute şi David Ives, în regia lui Radu Alexandru Nica, un spectacol realizat cu studenţii Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, specializarea „Actorie”.
Mâine şi poimâine, de la ora 19.00, publicul este invitat la premiera spectacolului-eveniment „Turandot” după Carlo Gozzi, în regia ucraineanului Andriy Zholdak, care va avea loc în sala Teatrului National „Radu Stanca”. Spectacolul este inspirat dintr-un basm din culegerea orientalistului francez Pétis de la Croix, „Cartea celor o mie şi una de zile, poveşti persane”, ce îi serveşte regizorului drept fundament pentru crearea unei lumi suprarealiste, în care sforile sunt trase de însuşi Gozzi.
Tot joi, dar de la ora 17.00, va avea loc premiera spectacolului „Oscar şi buni roz” de Eric-Emmanuel Schmitt, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un one-woman-show realizat de actriţa Diana Fufezan. Cu Buni Roz pe post de ghid, într-o viaţă trăită pe „repede-înainte”, Oscar, un băieţel de zece ani, parcurge printre râsete şi lacrimi itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane, îmbogăţite de imaginaţia lui care îmbracă realitatea în haina miraculosului.

Revine „Faust”

După ce a uluit publicul la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, unde Ofelia Popii a primit premiul Herald Angel, „Faust”,în regia Silviu Purcărete, revine în faţa publicului sibian în 5 şi 6 octombrie,de la ora 19.00, la Hala Balanţa.
Microstagiunea va include şi spectacolele Teatrului Naţional „Radu Stanca” ce au avut premiera în timpul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Primul, „Femeia ţintă şi cei zece amanţi”, de Matei Vişniec, este o coproducţie a teatrului sibian cu Théâtre De La Licorne (Lille, Franţa), în regia franţuzoaicei Claire Dancoisne. Cel de-al doilea, „Love Factory”, de Darko Lukić, în regia croatului Robert Raponja, este o poveste stratificată, în care însăşi dragostea este reciclată la nesfârşit. Nu va lipsi din program nici „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, adaptare scenică Sanda Anastasof, după un scenariu de Lars von Trier, în regia lui Radu Alexandru Nica. În plus, studenţii Universităţii „Lucian Blaga”, de la specializarea Actorie vor prezenta „Aforisme pentru un actor tânăr”, după Radu Stanca, un spectacol coordonat de Florin Coşuleţ şi „Scaunele”, după Eugen Ionescu, în regia Adrianei Bârză.
Secţia Germană a teatrului sibian va prezenta primul spectacol nou al stagiunii 2009/2010, „Die Gegnerinnen/Rivalele”, farsă într-un act de Kara B. Spectacolul a avut premiera în 23 septembrie şi prezintă o poveste cu substrat moralizator: când doi se ceartă, al treilea câştigă.
Biletele pentru cele 13 reprezentaţii ale spectacolelor prezentate sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală din Sibiu

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă