Sibiu: Cornuri mucegăite pentru elevii sibieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Cornuri mucegăite pentru elevii sibieni

Reprezentanţii Şcolii nr. 13 au depus deja o sesizare către Consiliul Judeţean. În urma plângerilor, firma care a câştigat licitaţia va fi atent monitorizată, iar dacă problemele vor continua, contractul i-ar putea fi reziliat.

Cei 600 de elevi care învaţă la Şcoala nr. 13 ar fi primit şi probabil unii dintre ei chiar ar fi consumat la începutul acestei săptămâni cornuri tari şi mucegăite, dacă reprezentanţii instituţiei nu ar fi luat măsuri. „ La începutul acestei săptămâni, am observant că mare parte din cornurile care au ajuns la şcoală erau tari şi multe dintre ele mucegăite. Chiar dacă i-am contactat personal pe reprezentanţii firmei, pentru a le cere explicaţii, aceştia au livrat a doua zi cornuri proaspete amestecate cu unele la fel de vechi şi, din nou, mucegăite. Fapt pentru care înştiinţat Inspectoratul Şcolar“, ne-a spus olga Meşteru, directoarea şcolii.

Situaţie nu este singulară
Inspectorul şcolar general al Sibiului, Constantin Catrina, ne-a spus că o altă sesizare a ajuns ulterior şi de la şcoala din comuna Iacobeni, plângerile fiind înaintate către Consiliul Judeţean, care coordonează această problemă. „ Rolul nostru este de a monitoriza situaţia şi de a transmite mai departe, ceea ce am şi făcut. Pe lângă Şcoala 13, am mai primit o sesizare şi de la şcoala din Iacobeni, care reclamă aceleaşi probleme: produse vechi, necomestibile“, a spus acesta.

Unde au mai apărut nemulţumiri şi ce măsuri se vor lua exact, puteţi afla din ediţia tipărită a cotidianului „Adevărul de Seară“

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate