Poliţia are doi suspecţi încazul incendiului de la Clubul Liquid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu liquid

La trei luni de la incendiul care a mistuit un club de fiţe şi un restaurant din Sibiu, Poliţia a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că există doi suspecţi că ar fi dat foc.

Anunţul a fost făcut, vineri, de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, comisar şef Tiberiu Ivancea.

În 3 decembrie, clubul Liquid a fost mistuit de un incendiu extrem de violent, flăcările extinzându-se şi la restaurantul Dobrun, aflat în vecinătate.

Chiar dacă s-a stabilit imediat că a fost vorba despre o mână criminală, anchetatorii au reuşit abia după trei luni să-i identifice pe suspecţii care au provocat incendiul. 

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor