Peste 3.000 de oameni sunt asteptaţi la slujba de Bobotează din Piaţa Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, va oficia slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari, pe care o vor împărţi ulterior, credincioşilor. Pentru că la eveniment sunt aşteptaţi peste 3.000 de oameni, zeci de jandarmi vor fi scoşi în stradă, pentru a preveni incidentele

Respectând tradiţia ultimilor ani, slujba de Bobotează va fi oficiată şi în centrul oraşului. Seria evenimentelor menite să marcheze sărbătoarea Botezului Domnului începe la ora 9.30, cu Sfânta Liturghie, urmând ca în jurul orei 11.30,  preoţii şi credincioşii să pornească de la Catedrala Mitropolitană într-o procesiune spre Piaţa Mare.

Acolo se vor întâlni cu credincioşii veniţi în procesiune de la celelalte parohii ale Sibiului. Începând cu ora 12.00, se va oficia Slujba Aghiazmei Mari, după care credincioşii vor primi din apa sfinţită.

„ Anul acesta, se vor sfinţi peste 8.000 de litri de apă, care vor fi puşi la dispoziţia tuturor credincioşilor sibieni. În plus, pentru a evita aglomeraţia şi pentru ca lucurrile să se desfăşoare în ordine, vom pune la dispoziţia celor care vor veni în Piaţa Mare şi 5.000 de sticle cu apă sfinţită“, ne-a explicat protosinghelul Macarie Ţuţul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane.

Jandarmii supraveghează manifestările

Pentru a preveni eventualele îmbulzeli  şi incidentele ce pot apărea, evenimentul va fi monitorizat, anul acesta, de aproximativ 60 de jandarmi. „ La eveniment vor participa credincioşi din aproximativ 20 de lăcaşe de cult din Municipiul Sibiu, astfel că Inspectoratul de Jandarmi va asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică atât în zona bisericilor, pe cele şapte trasee de deplasare către locul de sfinţire cât şi pe durata desfăşurării ceremonialului“, spune Alexandru Costea, purtător de cuvânt al IJJ Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană