Paul Şendroiu transformă lutul în figurine inedite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elev în clasa a XI-a, tânărul îşi doreşte foarte mult să devină un sculptor de renume. De curând, a realizat prima expoziţie cu lucrările făcute de-a lungul timpului.

Paul este un tânăr extrem de timid. Nu-i place să vorbească despe ceea ce face, dar îi lasă pe cei din jurul său să îl descopere, prin creaţiile pe care le realizează. A studiat la Şcoala nr. 2, iar generala a terminat-o la Şcoala cu clasele I-VIII „I.L.Caragiale“. Pentru că nu se simţea atras de niciuna dintre ştiinţele exacte, dar şi pentru că avea o încliaţie aparte către artele plastice încă de mic, tânărul a ales să se înscrie la Liceul de Artă.

Deşi culorile au ocupat dintotdeauna un loc aparte în inima sa, Paul a ales să urmeze specializarea „Sculptură", deoarece i s-a părut un domeniu interesant. Iar acum spune că nu regret deloc alegerea făcută. „Mi-a plăcut întotdeauna să desenez şi m-am axat foarte mult pe portrete. La liceu m-am înscris însă la «Sculptură», iar în scurt timp am văzut că aveam talent la aşa ceva. Mai desenez şi acum, dar pun mai mult accentul pe specializareape care mi-am ales-o“, explică tânărul.

Prima expoziţie

A început cu lucrări mici, iar acum, după aproape trei ani de pregătire, sub îndrumarea profesorului Călin Baciu, a realizat prima sa expoziţie, împreună cu colegii de şcoală. Este foarte mândru de reuşita sa şi speră ca evenimentele de acest gen să fie tot mai dese, pe viitor. „Este prima ocazia prin care îi prezint lucrările în faţa publicului şi poate reprezenta un prim pas spre expoziţii mai ample, pe viitor“, spune Paul.

Tânărul se inspiră întotdeauna din realităţile care îl înconjoară şi încearcă de fiecare dată să creeze obiecte cât mai interesante. De asemenea, spune că îi place foarte mult să viziteze expoziţii de sculptură, din care are întotdeauna ceva de învăţat. „ Una dintre lucrările mele preferate este cea a unui turn abandonat, o lucrare prin care am dorit să arăt modernizarea României. Toate clădirile vechi sun lăsate în paragină, se pune accent doar pe construcţia de noi căldiri, moderne“, spune Paul.

Îşi doreşte să devină celebru

În funcţie de complexitate, tânărul spune că o lucrare poate fi modelată în două ore sau chiar în două zile. Cât despre procedeu, acesta este unul standard, care trebuie respectat cu stricteţe. „După ce se modelează, lutul se încălzeşte în cuptoare speciale, la 700 de grade, apoi se arde, iar glazura, care poate fi de diferite culori, se aplică la 1300 de grade“, adaugă tânărul. Face câte opt ore de sculptură pe săptămână şi spune că îi plac foarte mult atelierele de la şcoală deoarece, sune el, „ la orele practice poţi realiza ceva, în timp ce la cele teoretice trebuie mai mult să asculţi“. După terminarea liceului, Paul îşi doreşte să urmeze o facultate în acelaşi domeniu, dorinţa lui cea mai mare fiina aceea de a reuşi, cu timpul, să-şi dezvolte talentul artistic şi să facă lucrări mai mari, apreciate de un public cât mai larg.

Întrebări şi răspunsuri
Care este relaţia ta cu colegii şi cu profesorii?

Ne înţelegem foarte bine. Liceul la care învăţ este un liceu foarte bun, iar profesorii predau foarte bine.
Care este material ta preferată?
Atelierele de sculptură îmi plac cel mai mult, desigur.
Dar ce materie nu îţi place?
Nu îmi place limba franceză.
Ai un model sau un sculptor celebru, pe care îl admiri?
Nu an un sculpot preferat, dar îmi place să mă inspir din lucrările pe care le văd, cu diferite ocazii.

Ce-i place
Paul Şendroiu spune că îi plac foarte mult animalele. De asemenea, adoră natura şi plimbările în aer liber şi spune că iese în parc ori de câte ori are ocazia. De asemenea, este mare amator de schi şi înot.

Ce nu-i place
Fiind un tânăr extrem de liniştit, Paul spune că nu îi place violenţa şi nici gălăgia. Invidia şi răutatea oamenilor sunt alte lucruri care nu îi plac elevului. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești