O mie de sibieni au mărşăluit în tăcere, în memoria victimelor din clubul Colectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marsul a luat sfarsit in Piata Marea Sibiului, unde tinerii au aprins lumanari - Foto Ramona Găină

O mie de tineri au străbătut luni seara Sibiul, cu candele aprinse în mâini, pentru a le aduce un ultim omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la clubul Colectiv.

Manifestarea a fost organizată pe Facebook, iar locul de întâlnire a fost Cupola din parcul Sub Arini. De aici, tinerii au mers pe Calea Dumbrăvii şi apoi prin centrul Sibiului până în Piaţa Mare al cărei centru s-a transformat într-o mare de candele aprinse. 

Alex şi-a pierdut, în incendiul de la Colectiv, patru prieteni. Cu o fotografie şi o candelă aprinsă, a fost în primele rânduri la marşul de luni. 

”Sunt stabilit în Sibiu, am fost în Bucureşti în seara respectivă, au fost câţiva prieteni de-ai mei care au decedat acolo şi am decis să ies în memoria lor, măcar aşa să ne aducem aminte de ei. Eram vizavi de club în seara respectivă, am văzut când a început lumea să iasă, nu pot descrie imaginile, pur şi simplu curgea carnea de pe ei, cei care au stat la ieşire au reuşit să scape, ceilalţi care erau mai în faţă nu au reuşit. Bucureştiul este un oraş destul de mare şi nu au fost locuri în spitale, mă gândesc dacă se întâmpla într-un alt oraş, mai mic, ce era?”, a spus tânărul. 

Pe aceeaşi temă:

Primii medici ajunşi la Colectiv: Un băiat cu pielea arsă râdea. Mi-a zis: «Poate arăt ca dracu', dar vreau să-mi faci ceva»

Noaptea care a rupt inima României. Dr. Letiţia Coriu: „Pentru că nu aveau acte, notam răniţii cu cifre pe picioare“

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji