O fetiţă nou-născută a fost abandonată la intrarea într-un spital din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebelusul a fost abandonat la intrarea intr-un spital din Sibiu - Foto Arhiva Adevărul

O fetiţă a fost abandonată luni seara la intrarea într-un spital din Sibiu chiar de către mama sa, care a lăsat alături de copil şi un bilet.

UPDATE: Luni seara, micuţa a fost dusă cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii sanitare, Decebal Todăriţă, micuţa a fost consultată şi i se fac în continuare analize, aceasta rămânând internată la Neonatologie. 

Fetiţa cântăreşte puţin peste 3 kilograme şi jumătate şi nu a fost născută în spitalul din Sibiu. După modul neprofesionist în care a fost tăiat cordonul ombilical, e foarte posibil ca aceasta să se fi fost adusă pe lume acasă. 

Poliţiştii încearcă în continuare să o identifice pe femeia care a abandonat-o pe micuţă. Dacă aceasta nu va fi găsită, copilul va ajunge la un asistent maternal. 

"În continuare, copilul rămâne internat la Maternitatea Spitalului Judeţean Sibiu pentru a primi îngrijiri medicale necesare unui nou născut. După ce starea de sănătate îi va permite, bebeluşul va fi externat din spital. În prezent ancheta este în curs de desfăşurare. Dacă în urma anchetei mama copilului abandonat va fi identificată, DGASPC Sibiu va institui măsura de plasament în familie extinsă.În cazul în care mama nu va fi identificată DGASPC Sibiu va institui măsura de protecţie  în regim de urgenţă la un asistent maternal profesionist", spune Andreea Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu. 


Copilul a fost abandonat la intrarea într-un spital privat din Sibiu, fiind găsit de personalul clinicii respective, care a anunţat imediat Poliţia. 

Împreună cu fetiţa, mama sa a lăsat şi un bilet, în care explica faptul că nu poate să aibă grijă de ea, rugămintea ei transmisă prin intermediul biletului fiind ca micuţa să fie adoptată de cineva. 

Până în prezent, la Poliţie nu au fost reclamate cazuri de mame care să fi dispărut din maternitate după ce au născut. După ce vor examina fetiţa, medicii vor stabili şi data aproximativă când aceasta a venit pe lume, urmând să fie sesizată de asemenea şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. 

Potrivit purtătoruloui de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş, poliţiştii fac în prezent cercetări pentru identificarea mamei fetiţei. 

Vă mai recomandăm: 

FOTO Un bunic desprins din poveştile triste româneşti. Moş Nicolae creşte singur trei nepoţele, dintr-o pensie de 350 de lei

Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.

Povestea impresionantă a unei premiante: abandonată de mamă, cu tatăl răpus de cancer, e crescută de bunică

Georgiana Vlad, o fetiţă de 11 ani din Răşinari, are numai premiul I la şcoală şi carnetul plin de „foarte bine“, chiar dacă îşi duce viaţa în condiţii extrem de modeste. O creşte bunica în vârstă de 78 de ani, într-o locuinţă de nici 20 de metri pătraţi.

VIDEO Vedetă la aproape 4 ani. Un copil face senzaţie în spectacolele de dansuri populare: joacă pe scenă de la vârsta de un an

Avea doar un an şi jumătate când a urcat prima dată pe scenă, alături de membrii ansamblului Căluşarii din localitatea sibiană Răşinari. Astăzi, la 3 ani şi 9 luni, George dansează fără probleme în spectacol o oră întreagă cu toate grupele de vârstă, strânge premiu după premiu şi face senzaţie la spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.

Români cu care ne mândrim. Maria Tomoiagă, actriţa-studentă care face furori pe scenele de la Sibiu şi din străinătate

La doar 23 de ani, Maria Tomoiagă, masterandă la actorie în Sibiu, joacă deja în ţară în spectacole cu casa închisă, iar în străinătate a ajuns împreună cu colegii ei până pe scenele din China.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile