O femeie a fost găsită carbonizată după coliziunea între două microbuze care au avariat o țeavă de gaz

0
Publicat:

Pompierii au intervenit de urgență vineri dimineață în localitatea Copșa Mică, județul Sibiu, în urma coliziunii între două microbuze. 

Imagine de la locul accidentului, Copșa Mică. FOTO: ISU Sibiu

Două microbuze de transport persoane au intrat în coliziune, în jurul orei 06:00, iar în urma impactului o țeavă de gaz a fost avariată, provocând un incendiu care s-a extins la două case. 

În microbuze se aflau opt persoane care au reușit să se autoevacueze și nu au necesitat îngrijiri medicale. Echipele de intervenție au acționat rapid pentru a limita propagarea flăcărilor și a stinge incendiul, stabilind un perimetru de siguranță. Alimentarea cu gaz a fost oprită pentru a preveni alte pericole. O persoană a fost găsită carbonizată.

„În urma acestui tragic eveniment, după stingerea incendiului, sub cele două microbuze a fost găsită o victimă de sex feminin de aproximativ 56 de ani carbonizată.

Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 30 de mp din fațadă și acoperișul celor două case. De asemenea, microbuzele au ars în totalitate”, transmite purtătorul de cuvânt ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, două autospeciale de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”