O altfel de poveste de Sfântul Valentin: iubirea născută într-un centru pentru persoane cu handicap
0Romică şi Tiuţa au parte de o iubire de poveste, chiar dacă viaţa lor este mult diferită de a oamenilor obişnuiţi.
În camera mică, cu perdele colorate la geam şi jucării de pluş, un bărbat înconjoară, protector, umerii femeii cu zâmbet cald şi ochi albaştri. După mini-şedinta foto, Romică Creţu (37 de ani) face cu greu câţiva paşi până la masa din mijlocul camerei. Un şir de diagnostice lungi îţi spune, în esenţă, un adevăr cu care Romică a învăţat să trăiască încă din copilărie: acela că nu va putea să meargă niciodată la fel ca şi oamenii obşinuiţi.
”Am hidrocefalie, iar muşchii mi s-au deformat de mic, de la un an şi ceva”, povesteşte Romică, apoi enumeră centre şi şcoli speciale prin care a curs, până acum, povestea lui. La Dumbrăveni, la Cluj, din 2008 unde e şi acum, la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) din Mediaş.
Iubirea din sala de mese
Aici, într-o zi la a cărei amintire zâmbeşte şi acum, Romică a cunoscut-o pe Tiuţa. Tiuţa Săcelean (28 de ani), abandonată de mică, a schimbat, la rândul ei, mai multe centre. Din 2010, a ajuns la Mediaş şi aici, în sala de mese, s-a dus într-o zi să-l ajute pe bărbatul pentru care fiecare pas înseamnă un efort. Faptul că la început se tachinau e acum o amintire frumoasă în plus.
”Ea m-a ajutat pe mine, îmi aducea mâncarea de la bucătărie la masă, eu cum sunt cu probleme cu picioarele mai şi scăpam. După aceea am povestit şi am spus că o ajut şi eu cu ce pot, aşa scrie în Biblie, să ne ajutăm, nu să fim lacomi”, spune Romică.
”Îmi place faptul că mă iubeşte”
De-aici, a curs o poveste simplă, pe care fata o rezumă scurt ascunzându-şi faţa în obrazul partenerului ei. ”Tincuţa e cuminte, e frumoasă şi-i place foarte mult să mă ajute. E bună la suflet, nu e rea cu mine, mă înţelege. Chiar dacă sunt bolnav cu picioarele mă înţelege. Chiar o iubesc foarte mult, e sufletul meu pereche”, spune Romică.
Când i-au mai rămas ceva bănuţi din pensia puţină, de urmaş, i-a făcut şi cadouri, un MP3, îi pregăteşte pe un stick melodiile pe care ştie că îi face plăcere să le asculte.
Pentru Tiuţa, relaţia cu Romică e prima poveste de dragoste din viaţa ei. La început, nici n-a prea ştiut cum să se poarte, şi acum i se îmbujorează obrajii când vorbeşte despre iubirea lor. ”Îmi place de el că e frumos şi înţelegător, şi-mi place faptul că mă iubeşte. Şi eu îl iubesc foarte mult. Stăm cât mai mult împreună, mai ascultăm muzică, ne mai uităm la televizor, lucrăm împreună în atelierul de croitorie”, povesteşte femeia.
Povestea lor i-a emoţionat şi pe angajaţii din CITO Mediaş. Nu sunt singurul cuplu din cadrul instituţiei, alţi doi beneficiari, spre exemplu, au o relaţie de 20 de ani, însă trezesc emoţie prin felul aparte în care îşi poartă de grijă unul altuia. ”Au grijă unul de altul, se ajută, îşi iau apărarea celuilalt”, povesteşte psihologul Centrului.
Vă mai recomandăm:
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament.
Bianca Cotora (39 de ani), din localitatea Avrig, judeţul Sibiu, a reinventat, împreună cu mama ei, dulceţurile şi fursecurile bunicii, transformându-le într-un mic business.
Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.