Italienii, spaniolii şi francezii au umplut Sibiul luna trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii germani şi austrieci sunt în continuare cei mai numeroşi sosiţi la Sibiu, dar s-a înregistrat o creştere în luna august în cazul turiştilor de origine italiană, spaniolă şi franceză.

CITIŢI ŞI:

Centrele de informare turistică luate cu asalt de turişti

Cresc încasările din taxa hotelieră la Sibiu

Sibiul participă la două târguri de turism

În funcţie de tipul de cazare pe care l-au ales, turiştii care au intrat prin aeroport au ales cu preponderenţă să se cazeze la hotel, iar cei care au ajuns în Sibiu cu maşina personală sau în grupuri organizate au ales cazarea la pensiuni. În cazul turiştilor sosiţi cu avionul, aceştia au petrecut în Sibiu mai mult de trei zile, iar în cazul grupurilor organizate sau turiştilor pe cont propriu aceştia au stat în oraşul nostru 2-3 zile.

Impresionaţi de oraş
Turiştii care au completat acest formular s-au arătat impresionaţi de frumuseţea oraşului, obiectivele turistice bine întreţinute, cazarea la preţuri bune, ospitalitatea sibienilor, evenimentele culturale de bună calitate şi mâncarea bună. Odată intraţi în centrele de informare, turiştii au întrebat despre posibilităţi de cazare şi transport, obiective turistice şi ghidaje.

„Situaţia prezentată se referă strict la turiştii care au apelat la centrele de informare turistică. În realitate credem că numărul de turişti a fost destul de mare pentru un context de criză, fapt care a putut fi observat cu ochiul liber – pieţele centrale ale Sibiului şi terasele au fost în permanenţă pline, ceea ce nu poate decât să ne bucure” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort