Iohannis, despre modificările la Codul Penal: “Modul în care s-a procedat este unul pompieristic, nu aşa trebuie să lucreze un Parlament”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a criticat joi, la Sibiu, modul în care au fost introduse în Parlament propunerile de modificare a Codului Penal.

Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că în opinia sa procedura nu a fost una potrivită, şi că ar fi trebuit să existe în prealabil dezbatere publică pe aceste teme. 

”Fondul problemei este unul care cu siguranţă poate fi discutat şi fără să fi citit în detaliu ce s-a modificat acolo pot să spun că sunt teme care au mai fost dezbătute şi cu siguranţă unele sunt bine rezolvate, dar dincolo de acest fapt modul în care s-a procedat este unul pompieristic, nu aşa trebuie să lucreze un parlament. Dacă se discută teme importante, chiar dacă ideea le vine la ore târzii, ar trebui a doua zi nu să intre în plen şi să voteze ci să repună pe discuţia publică aceste chestiuni. Nu cred că s-a procedat corect, cred că în Cameră nu s-au luat hotărârile cele mai înţelepte pentru procedură, şi din acest motiv au apărut aceste suspiciuni. Cred că majoritatea celor care au arătat cu degetul spre Cameră nici n-au citit în detaliu ce s-a discutat acolo, doar li s-a părut suspectă procedura şi mie la fel, şi tuturor, eu cred că aici conducerea Camerei trebuia să fie un pic pe fază. 

Fondul este unul care se poate discuta, este clar. Haideţi să le luăm pe rând. Pe de o parte treaba cu abuzul în serviciu şi cu conflictul de interese. Părerea mea personală este că partea de conflict de interese trebuia cel puţin mai bine discutată iar cealaltă parte că parlamentarii nu sunt funcţionari publici este de-a dreptul self-evident că nu sunt şi mi se pare bine să se stabilească acest lucru, dar iarăşi nu aşa peste noapte, e o temă importantă, este o temă care priveşte statutul parlamentarilor, trebuia pus în dezbatere publică, dezbatere media, şi atunci lumea cu siguranţă ar fi înţeles că un parlamentar nu poate fi asimilat, în munca pe care o face, care este o muncă eminamente politică, cu un funcţionar public care lucrează de exemplu într-o primărie care are o muncă eminamente de administraţie şi de execuţie, aceste lucruri sunt simple, există şi antecedente, funcţia publică ca atare nu este bine definită în legislaţia românească şi putea să vină cineva cu o iniţiativă să spună Domnilor, haideţi să clarificăm aceste lucruri, să vedem, care sunt funcţionari publici şi care sunt demnitari publici, după definiţie, şi să clarificăm inclusiv în Codul Penal şi în toate celelalte acte normative, ca să eliminăm această neclaritate. Este greu de crezut că un parlamentar e mulţumit dacă ANI îi spune că este funcţionar public, cum să fie funcţionar public? Pe de altă parte legea este ambiguă, nu zice de funcţionar public zice de funcţia publică, există şi o hotărâre a Curţii Constituţionale pe această temă care spune clar că un parlament nu este un funcţionar public, evident că nu. Şi iată că o temă importantă şi pentru noi, în loc să fie dezbătută şi dusă în planul public ca şi o temă importantă a fost cum se zice fuşerită peste noapte şi în loc să fie toţi mulţumiţi am rezolvat o problemă szunt toţi nemulţumiţi fiindcă s-a lucrat aş acum s-a lucrat”, a declarat Iohannis. 

Acesta a adăugat că, în opinia sa, multe din aceste lucruri pot fi reglementate în mai multe feluri. ”Sigur, se poate şi aşa, pornind de la Codul Penal, părerea mea că se putea porni de la definirea abuzului în serviciu, definirea conflictului de interese, se putea corecta legea la care se referă ANI sau DNA când fac astfel de verificări. Optimal ar fi fost ca toată legislaţia românească să fie coerentă, ceea ce nu este şi atunci, cu atât mai mult, trebuia să se ceară şi opinia unor entităţi care lucrează cu aceste chestiuni, să fie puse de acord toate legile unde apare noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public, şi atunci am fi făcut o treabă ca lumea şi nici nu ar fi existat aceste bănuieli că parlamentarii îşi creează o super imunitate, nu şi-au creat niciun fel de super imunitate, este şi asta o altă abureală venită ca şi reacţie la prima, dar se vede că la noi lucrurile se învaţă mai greu”. 

Vă mai recomandăm:

Şeful Consiliului Superior al Magistraturii: Modificările din Codul Penal îi vor scăpa şi pe foştii miniştri Chiuariu, Ridzi şi Sereş

Băsescu, la Adevărul Live: Întâmplarea din marţea neagră ar fi fost un motiv serios de dizolvare a Parlamentului

Zgonea, lui Băsescu: Un om demis de 7,4 milioane de români nu poate cere demisii

Mai multe pentru tine:
Corina Dănilă a fost căsătorită cu un celebru prezentator TV. De ce s-a sfârșit mariajul lor: „Cred că l-am păcălit și eu pe el”
Cât costă să dormi în vila familiei lui Leo Iorga din Eforie Nord? Ce nemulțumiri au turiștii: „Nu ne lasă” Edy Iorga: „Unii n-au bun-simț”
Exclusiv! Larisa Iordache: „Mă bucur de fetiţa mea și creștem împreună“. Imagini din culisele botezului
Fostul deputat PSD Radu Cristescu spune cum a fost angajată fiica sa la Primăria Sectorului 4, dar și cum a ajuns detașată de MAE la New York: „Fata mea a crescut fără mamă, e praf emoțional acum. Nu e handicapată și nu stă cu mâna întinsă după un post”
La 49 de ani, Charlize Theron face dezvăluiri-șoc: „Tocmai ce m-am culcat cu un bărbat de 26 de ani!”
Sofia Vicoveanca, secretul tinereții fără bătrânețe, la 83 de ani: „Nu le-am avut cu paharul!” Masca pentru ten care șterge instant ridurile
Ursula von der Leyen va fi prezentă luni în Parlamentul European la dezbaterea moţiunii de cenzură. Gheorghe Piperea: „Am reuşit să deschid cutia Pandorei”
Horoscop luni, 7 iulie. Probleme din trecut revin în viața Berbecilor, 2 zodii pot câștiga mai mulți bani, noi șanse pentru Capricorni
Spargerile din noaptea de Anul Nou. Bucureștiul anului 1945, la discreția bandelor de răufăcători
Ești printre cei 5% dintre oameni care pot găsi, în 5 secunde, broasca?
Din ce cauză a murit tatăl lui Nicușor Dan. Detalii despre decesul ascuns al lui Grigore Dan