Filme horror, interzise celor slabi de înger. Unde are loc festivalul şi ce proiecţii au fost alese ca „să-ţi fie frică” cu adevărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de film horror & fantastic „Lună plină”, ediţia a 7-a, va începe în acest an pe 9 august la Biertan, judeţul Sibiu. Organizatorii promit proiecţii care să îngheţe sângele-n vene, privite sub clar de lună.

Până acum se pare că toate ingredientele sunt la locul lor – mult sânge, creaturi periculoase, semne diabolice, crime şi jocuri ale minţii. Biletele pot fi procurate deja pentru toate zilele în care se desfăşoară proiecţiile sau pe zile separat, iar cei interesaţi pot să procure şi spaţiu pentru camping.

Aşadar, Festivalul de film horror & fantastic va avea loc în perioada 9-12 august în cunoscuta localitate sibiană Biertan, aflată la o distanţă de aproximativ 67 de kilometri de Sibiu.

Organizatorii au anunţat deja o parte din filmele care au fost alese pentru acest an, întreg programul urmând să fie făcut public în zilele următoare. Unul dintre acestea este „Memento mori” (2018) al tânărului regizor belgian Michaël Vermaercke. Filmul a fost premiat la BIFF (Bruxelles International Fantastic Film Festiva) şi o are în rol principal pe Fleur, o tânără care ajunge în comă la spital. Privitorii sunt invitaţi să descopere pe parcursul filmului împreună cu ea ce i s-a întâmplat într-o noapte, în timpul unei petreceri la piscină. Frânturile de imagini care-i apar în minte relevă momentele-cheie ale incidentului traumatic care a adus-o în comă. Titlul este sugestiv – „remember you will die”. 

Un alt film de groază care „invită” spectatorul în iad este producţia britanică „Beyond the Woods”, 2018. Şapte tineri aleg să se relaxeze într-o pădure irlandeză, departe de civilizaţie. Cabana nu are TV sau internet, aşa că tinerii se relaxează cu tărie, dar şi cu alte substanţe. La scurt timp vor începe să simtă şi să vadă lucruri inexplicabile – vor avea halucinaţii, vor pierde noţiunea timpului, iar asta pare să fie doar începutul. Filmul a fost criticat pentru efecte, dar având în vedere că este un film „low-budget” are de oferit mai mult decât vă puteţi aştepta. 

Al treilea film pe care l-au anunţat organizatorii este lungmetrajul „Trauma", realizat în Chile în 2017. Patru femei sunt puse faţă în faţă cu rezultatul dement al torturilor din timpul regimului Pinochet. Unul dintre cele mai traumatizante şi controversate filme din memoria recentă. „Absolut interzis celor slabi de înger”, subliniază organizatorii festivalului.

Biletele variază între 45 şi 100 de lei, care este preţul pentru un abonament, plus loc de camping. Lonely Planet scrie despre acest festival că este mai mult decât potrivit, având în vedere impunătoarele ziduri ale bisericii gotice de la Biertan, care este inclusă în patrimoniul UNESCO. Mai multe detalii găsiţi pe lunaplinafestival.ro 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare