Dorin Cioabă anunţă că "primul partid politic al romilor" a fost înregistrat la Tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, vineri, 10 octombrie 2014, că Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), "primul partid politic al romilor", a fost înregistrat, existând o sentinţă definitivă în acest sens de la Tribunalul Bucureşti, anunţă Mediafax.

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, după mai bine de cinci luni de la depunerea actelor, a fost înregistrat oficial "primul partid politic al romilor".

"După multe luni de luptă putem spune că avem primul partid politic, din lume, al romilor. De la termen la termen, am întâmpinat tot felul de greutăţi, au fost şi nişte contestaţii depuse de anumiţi oameni care nu ne vor binele, apoi Tribunalul a tot solicitat unele modificări ale actului statut. Încet, încet, am dus la îndeplinire toate cerinţele, iar pe 17 septembrie a fost dată sentinţa prin care a fost dispusă înregistrarea în registrul partidelor politice a PADR. Nu am făcut până acum niciun fel de declaraţie pentru că am vrut să lăsăm să rămână sentinţa definitivă, să nu fie cumva atacată. Această sentinţă nu a fost atacată, drept urmare partidul este la ora actuală legal constituit şi putem să ne mândrim că, în premieră, avem un partid politic. Este un partid etnic, un partid al comunităţii de romi", a declarat, pentru Mediafax, Dorin Cioabă.

El a explicat că, prin înfiinţarea PADR, a dorit să le ofere "tinerilor din comunitate un partid în care să poată să se înscrie, în care să vină cu ideile lor, cu spijinul lor pentru a face ceva pentru comunitatea romilor".
"Am avut foarte mari probleme cu partidele parlametare sau tradiţionale pentru că nu au acceptat membri din rândul comunităţii noastre de romi sau, dacă i-au acceptat, doar la nivelul de simplu membru. Nu există oameni din comunitatea de romi puşi în anumite funcţii, făcând excepţie unii care s-au dezis de naţionalitatea lor", a susţinut Dorin Cioabă.

El a afirmat că ar fi vrut să aibă un candidat propriu pentru alegerile prezidenţiale, "chiar dacă nu cu şanse reale, dar ca un botez al partidului, pentru a vedea dacă romii dau votul acestui partid". În legătură cu alegerile prezidenţiale, Dorin Cioabă a afirmat că "oferta este cea mai slabă care a fost vreodată". "Oferta politica este cea mai slabă care a fost vreodataă. Vedem politicieni care se deghizează în măscărici, îşi pun cască. Fac referire la doamna Udrea, nu ştiu la ce o ajută dacă va ajunge la Cotroceni, poate să nu arunce oamenii cu pietre, cu sticle. Nici ceilalţi candidaţi nu vor să prezinte un program politic. Domnul Tăriceanu nu vine cu nimic care să ajute romii. Domnul primar Iohannis nici atât, el e atât de sus că n-are ochi pentru comunitatea de romi", a spus Dorin Cioabă, conform sursei citate.

Întrebat ce părere are despre Victor Ponta, Dorin Cioabă a precizat: "Aşteptăm de la domnia sa un program. Eu, după părerea mea, ar fi candidatul care ar avea şanse reale să ajungă preşedintele României, dar, dacă îşi doreşte voturile noastre, este aşteptat la masa tratativelor, în sensul de a prezenta un program pentru romi". Dorin Cioabă a precizat că PADR are filiale în toate judeţele ţării. Actele de înregistrare a Partidului Alianţa Democrată a Romilor (PADR) au fost depuse, în 8 aprilie, la Tribunalul Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă