Doi dintre ucigașii omului de afaceri Adrian Kreiner, din Sibiu, depistați în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi indivizi capturați sunt Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă, ambii în vârstă de 35 de ani, din localitatea Zaval, Dolj. Continuă misiunea de prinderea a celui de-al treilea criminal: Cosmin Costinel Zuleam (31 ani), cu domiciliul în localitatea Horezu Poienari, Dolj.

Cei trei suspecți din dosarul crimei FOTO Poliția Română

Având în vedere cazul de tâlhărie urmată de moartea victimei, sesizat Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis următoarele:

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord.

Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

În cauză, polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea și depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți devansarea termenului stabilit inițial, astfel că, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare.

Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora.

Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea celor doi bărbați. Poliția Română continuă activitățile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză”.

Vă reamintim că Tribunalul Sibiu a emis duminică mandate de arestare preventivă pe numele celor trei suspecți care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu.

Conform portalului Tribunalului, este vorba de Cosmin Costinel Zuleam, Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă.

„În baza art. 226 şi art. 223 alin.1 lit.a şi alin.2 CPP, raportat la art.202 alin.1 şi 3 CPP, admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Z.C.C., G.L. şi M.M.C., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Z.C.C., G.L. şi M.M.C. pe o durată de 30 de zile, fiecare, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Respinge cererea inculpatului M.M.C., formulată prin avocatul numit din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 noiembrie 2023", se arată în decizia instanţei.

Tot duminică, cei trei au fost daţi în urmărire de Poliţia Română, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.Cosmin Costinel Zuleam este născut în 1992 şi are domiciliul în localitatea Horezu Poienari, judeţul Dolj, iar Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă sunt născuţi în anul 1988 şi locuiesc în comuna Zaval, judeţul Dolj.

Cei trei bărbaţi nu au fost prinşi de autorităţi şi sunt informaţii că ar fi părăsit ţara.În acest caz a fost arestat preventiv un bărbat din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, acuzat că este complice cu cei trei criminali, el fiind cel care i-a adus la Sibiu.

În urmă cu câteva zile, a mai fost reţinut un bărbat din Dolj, însă el a fost eliberat după 24 de ore, după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că el nu are legătură cu crima de la Sibiu.

Pe 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite. 

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul