Desfiinţarea unor spitale sibiene în discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele acestea se discută, la nivelul judeţului Sibiu, soarta unităţilor spitaliceşti, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat de mai mult timp intenţia de a transforma anumite spitale din ţară.

În municipiu, conform managerului Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Adrian Şanta, se discută absorbirea de către unitatea pe care o conduce a spitalelor de Psihiatrie şi a celui de Pneumoftiziologie, care ar urma să devină secţii. Acest lucru, spune Şanta, ar aglomera serios activitatea unităţii judeţene.

„Aceste spitale au linii de gardă, funcţionează foate bine, nu văd de ce trebuie adunate într-un hipermamut. La fel, dacă s-ar închide spitalul din Agnita, ar fi o catastrofă, mai ales pentru localnicii de pe Valea Hârtibaciului“, mai spune managerul Spitalului Judeţean.

Între spitalul din Agnita şi cel de la Cisnădie, Adrian Şanta consider că desfiinţarea celui de la Cisnădie ar fi mai oportună fiind şi aproape de Sibiu şi putând fi simplu absorbit de Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete