Daniel Cioabă, plângere penală la adresa Monicăi Tatoiu. O acuză de instigare la genocid şi discriminare. Tatoiu: „Rămâne ca instanţa să stabilească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Cioabă, regele romilor din România, a făcut depus vineri dimineaţa o plângere penală la Poliţia Municipiului Sibiu, la adresa Monicăi Tatoiu.

Acuzaţiile lui Daniel Cioabă pornesc de la nişte presupuse afirmaţii ale Monicăi Tatoiu, din timpul unei emisiuni TV, şi sunt extrem de grave: discriminare şi instigare la genocid.

„Am venit să depunem plângerea împotriva doamnei Monica Tatoiu care face tot felul de afirmaţii de discriminare şi de instigare la genocid. Am înţeles, suntem de acord cu unele idei ale dânsei, că romii trebuie să-şi plătească taxele, că romii trebuie să devină cum trebuie, dar cu asta nu putem fi de acord.

Monica Tatoiu a declarat într-o emisiune în care am fost la România TV că va trebui aplicat sistemul din Ungaria, adică ne referim la pogrom, unde s-au omorât oameni în case, ceva gen Hădăreni 1990.

În prima fază aş dori să depun această plângere iar dacă doamna Tatoiu va veni să ne explice că ea nu face parte dintr-o organizaţie care vor să facă aşa ceva atunci mai discutăm. Doamnei Tatoiu îi solicităm să vină în faţa întregii naţiuni şi să-şi ceară scuze la comunitatea romă pentru ceea ce a spus.   

Am primit mesaje de la romi (din Timişoara, n.r.) care nu au nicio treabă cu Cârpaci şi cu ăştia, sunt ameninţaţi, domnulee, aţi văzut ce zice Tatoiu, lasă că ne strângem şi vă facem noi, şi vă dăm foc şi vă omorâm, şi de asta le este frică. Eu o rog pe doamna Tatoiu să iese pe post sau cum ştie dânsa şi să spună acestor oameni, ei cred că ea face parte dintr-o organizaţie extremistă din asta de dreapta şi că promovează pogromul. Îi solicit doar să lămurim această problemă, pentru că s-a creat o teamă în cadrul comunităţii rome”, a declarat Daniel Cioabă.

Contactată de Adevărul, Monica Tatoiu a refuzat să comenteze acuzaţiile, spunând că rămâne ca instanţa să se pronunţe în acest caz. „N-am nimic de comentat, rămâne ca instanţa să stabilească, justiţia nu se face în presă şi la televizor”, a spus Monica Tatoiu.

Vă mai recomadăm:

Fraţii Cioabă cer expertiză psihiatrică pentru împăratul romilor, Iulian Rădulescu. 40 de persoane ce ar fi denigrat casa regală, date în judecată

Kallai Csaba, voievodul romilor din Ungaria, spune că îl recunoaşte pe Dorin Cioabă ca rege internaţional al romilor

Fraţii Cioabă s-au împăcat. “Va fi o singură casă regală, pe care o reprezentăm amândoi”. Averea se împarte după moartea mamei lor

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul