Cum „traducem“ factorul de protecţie la crema solară. Nivelul care trebuie folosit la începutul perioadei de bronzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din sacoşa de plajă nu trebuie să lipsească niciodată crema de soare cu factor de protecţie cât mai ridicat, este sfatul dat de medicii dermatologi. Cei care aleg însă factorul de protecţie maxim nu înseamnă că se pot prăji cât doresc, atrag atenţia dermatologii.

În limbaj mai puţin specializat, factorul de protecţie al unei creme de soare – cel care apără împotriva efectelor nocive ale razelor ultraviolete – înseamnă perioada de timp care permite utilizatorului să stea la soare mai mult decât ar fi stat fără a se trata cu o astfel de cremă.

Dacă, de exemplu, o persoană poate sta la soare zece minute până când piele va începe să se înroşească, utilizând o cremă de protecţie cu indice 30, va putea sta în bătaia razelor de 30 de ori mai mult timp (300 de minute). Specialiştii atrag însă atenţia asupra faptului că, o dată intraţi în apă, protecţia oferită de cremele de soare dispare, astfel că o nouă aplicare a cremei este indicată.

Pentru început, este recomandat factorul de protecţie maxim

Cremelor de soare cu un factor de protecţie care depăşeşte indicele 15 opresc mai bine de 95% din radiaţiile nocive pielii. Cu toate acestea, medicii recomandă ca, la începutul „băilor de soare“, să fie folosită cremele cu indicele maxim.

„Pentru începutul perioadei de bronzare, tocmai pentru a preîntâmpina apariţia eritmului sau roşeţii se poate începe chiar bronzarea cu o cremă SPF 50. Pielea deschisă la culoare e cea mai predispusă la arsurile solare“, spune dr. Maria Rotaru. Medic primar dermatovenerolog, Maria Rotaru este şef de secţie în cadrul Clinicii Dermatovenerologie a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu din 2002 şi, totodată, cadru didactic la Facultatea de Medicină din Sibiu.

Ea atrage atenţia şi asupra tipurilor diferite de ten, care necesită atenţie şi tratament în mod diferit. „Este dificil de cuantificat precis nivelul expunerii la soare. Aceasta ne afectează în mod diferit în funcţie de vârstă şi, mai ales, în funcţie de tipul de ten (de la fototipul 1- blonzii cu ochi coloraţi, până la fototipul 6 – persoanele cu pielea neagră). În general, expunerea la soare trebuie făcută progresiv şi nu excesiv, pentru că există un efect cumulativ agresiv al soarelui asupra pielii tradus prin procesele de fotoîmbătrânire sau îmbătrânire prematură cauzată de soare ca şi un rol clar demonstrat al soarelui în apariţia cancerelor de piele. Astfel, de dorit să ne expunem cât mai puţin, ideal 30 minute, până la o oră zilnic”, sfătuieşte dr. Maria Rotaru.

Perioada recomandată de medicul sibian expunerii la soare pentru a obţine bronzul dorit este fie dimineaţa devreme, până în jurul orelor 10:00 – 11:00, fie după-amiaza, începând cu orele 16:00 – 17:00.

Cremă de protecţie, în fiecare zi

Medicul Maria Rotaru recomandă ca pe perioada verii, crema de protecţie să fie utilizată zilnic, chiar şi de către cei care nu merg la plajă, de exemplu. În cazul femeilor, pălăriile cu boruri largi, dar şi hainele cu mâneci lungi, deschise la culoare, sunt un ajutor în plus în evitarea efectelor neplăcute ale razelor solare.

„Este necesar să folosim creme de fotoprotecţie în fiecare  zi, cu SPF minim 15-20, indiferent că suntem în vacantă sau avem activităţi în aer liber, chiar şi în zilele înnorate. Pe timp de vară sunt indicate cremele hidratante, cu factor de protective (UVA şi UVB) cât mai mare, pentru a evita apariţia petelor sau a pistruilor care dau aspect neplăcut tenului. În afară de acestea să nu uităm de ritualul zilnic de îngrijire a tenului (demachiere, tonifiere şi hidratare)”, mai arată dermatologul sibian.

La medic

O aspirină, un paracetamol sau un medicament pe bază de ibuprofen sunt recomandate spre utilizare de către cei care abuzează de expunerea solare. „Medicamentele antiinflamatorii sunt recomandate pentru a scădea temperatura şi inflamaţia pielii. În schimb, dacă apare febră sau durerea puternică de cap trebuie adresat cât mai rapid unui serviciu de urgenţă“, este sfatul dat de medicul Maria Rotaru, cel care au urmări mai puţin plăcute ca urmare a expunerii la soare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”