Cum s-au trezit angajaţii CFR Sibiu că trebuie să poarte salopete second-hand inscripţionate cu sigla Mercedes-Benz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii CFR Sibiu au primit la muncă salopete de protecţie second-hand inscripţionate cu sigla Mercedes-Benz. Incidentul este cauzat de o firmă din Bucureşti care a participat la o licitaţie pentru haine organizată de Regionala CFR Braşov.

Salopetele au fost achiziţionate de la firma SC Hydro Energo Invest SRL Bucureşti la preţul de 52,33 lei + TVA – bucata. În total au fost cumpărate 1.163 de salopete, în urma unei licitaţii în care s-a ales cel mai avantajos preţ. Iniţial, firma câştigătoare a procedurii a trimis o mostră cu o salopetă de protecţie în regulă.

Când a ajuns coletul mare, deasupra au fost aşezate câteva salopete noi, iar restul erau second-hand, inscripţionate cu sigla companiei Mercedes Benz. Cei de la firma câştigătoare au acoperit sigla de pe piept cu pânză, dar au uitat să ascundă şi eticheta pe care scrie ţara de provenienţa.

„Am solicitat salopete de lucru, ni s-a transmis o mostră şi totul era în regulă. Doar că atunci când a venit coletul cu întreaga cantitate, am văzut că nu pot fi folosite. Au acoperit sigla Mercedes Benz cu o pânză, să nu se vadă că sunt second-hand. Am solicitat să se reglementeze această situaţie, pentru că este o bătaie de joc“, a declarat liderul de sindicat Georgel Petrache, citat de turnulsfatului.ro. 

CFR a făcut plângere penală

Reprezentanţii CFR SA susţin că au somat furnizorul şi i-au cerut banii înapoi. A fost depusă şi o plângere penală pentru recuperarea prejudiciului.

„Anunţul pentru achiziţia descentralizată a 1.163 de costume salopetă noi a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, de serviciul de specialitate din cadrul Sucursalei Regionale CF Braşov. După evaluarea ofertelor, firma S.C. Hydro Energo Invest SRL a fost desemnată câştigătoare, fiind încheiat contractul de furnizare produse. Odată cu furnizarea primului lot de salopete, reprezentanţii locali au întocmit precese verbale privind calitatea necorespunzătoare a costumelor salopetă (produse uzate şi/sau diferite comparativ cu mostra), iar Sucursala Regională CF Braşov a notificat oficial furnizorul în legătură cu marfa necorespunzătoare livrată şi obligativitatea, conform prevederilor contractuale, de înlocuire a produselor neconforme în termen de maxim 10 zile de la primirea notificării. Menţionăm faptul că, pentru recuperarea prejudiciului, reprezentanţii SRCF Braşov au blocat garanţia de bună execuţie şi au demarat procedurile legale de stabilire şi recuperare a prejudiciului creat de firma S.C. Hydro Energo Invest SRL, prin formularea şi depunerea unei plângeri penale“, ne-a declarat Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR SA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort