Cum arată bugetul județului Sibiu pentru 2012. Sănătatea ia felia mai mare, iar transporturile primesc bani mai puțini!
0Județul Sibiu va avea un buget asemănător cu cel din anul în curs. Consilul Județean estimează că va avea venituri de 321 de milioane de lei și cheltuieli de 370 de milioane în condițiile în care pentru 2011 au fost venituri de 327 milioane și cheltuieli de 369 de milioane lei.
CITIȚI ȘI:
Curtea de Conturi cere angajaţilor Consiliului Judeţean Sibiu să restituie 7,8 milioane lei
Premieră în România. Primarul Sibiului se dă singur în judecată şi îşi autoimpută 9.900 de lei
Veniturile cresc din propriile încasări
În ceea ce priveşte sursele de venit, situaţia este următoarea:
Veniturile proprii, formate din taxe şi impozite, dintre care impozitul pe venit reprezintă partea principală, se ridică la 75,6 mil. lei (= 23,5% din totalul veniturilor).
De la bugetul de stat, se prevede a se primi suma de 171,5 mil. lei (= 53,5% din totalul veniturilor). O parte din această sumă (35,3 mil. lei) o reprezintă cofinanţarea statului la proiectele cu finanţare UE.
Fonduri de la Uniunea Europeană sunt de 73,9 mil. lei (23% din totalul veniturilor).
În ceea ce priveşte diferenţele la capitolul „Venituri” faţă de anul 2011, a fost prognozată o creştere a veniturilor proprii cu aprox. 6 mil. lei pe când suma pentru proiectele cu finanţare europeană scade cu aprox. 13 mil. lei (3 mil. lei de la bugetul de stat şi 10 mil. lei fonduri UE).
Bani mai mulți pentru Sănătate, mai puțini pentru Transporturi
La capitolul „Învăţământ” Consiliul Județean are pentru învăţământul special, o creştere de la 21 milioane lei la 26 milioane lei datorată proiectului de reabilitare a Şcolii speciale de la Turnu Roşu, unor creşteri pentru programul „lapte-corn” şi a unor reabilitări la Şcoala specială Mediaş.
La capitolul „Sănătate” cheltuielile cresc de la 11,3 milioane lei la 16,8 milioane lei, banii fiind destinaţi reabilitării infrastructurii spitalelor.
La capitolul „Asigurări şi asistenţă socială” creşterea prevăzută este de la 103,8 milioane lei la 110,9 milioane lei. ”Creşterea se datorează proiectelor de reabilitare infrastructură şi construirii unui centru nou de îngrijire şi asistenţă socială la Biertan”, a explicat Martin Bottesch, președinte la Consilul Județean Sibiu.
La capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” se prevede o creştere de la 1,3 milioane lei la 2,9 milioane lei. ”Printre altele este prevăzut a se realiza planul de amenajare a teritoriului zonal şi studiul de fezabilitate aferente proiectului de dezvoltare turistică „Păltiniş-Cindrel””, a mai spus Bottesch.
La capitolul „Protecţia mediului” creşterea este de la 56 milioane lei la 66 milioane lei. În acest sector banii necheltuiţi pentru proiectul de managementul deşeurilor în 2011 se transferă în anul 2012.
”La capitolul „Transporturi” avem o diminuare a cheltuielilor de la 119 milioane lei la 93 milioane lei. Drumul Sibiu-Agnita este finalizat, iar la celelalte proiecte cu finanţare europeană cheltuielile vor fi mai mici decât în 2011”, a mai spus președintele CJ Sibiu.
Finanţarea proiectelor din excedentul anilor trecuţi va creşte de la 42 milioane lei la 49 milioane lei, datorită faptului că în 2011 unele proiecte au avansat mai puţin decât era prevăzut, deci cheltuielile au fost mai mici, iar fondurile se transferă în anul următor.
Sar la gâtul Guvernului
Dacă mărimea impozitului pe venit poate fi prevăzută într-o oarecare măsură ţinând seama de evoluţia sa de până acum, o nesiguranţă mai mare există în ceea ce priveşte sumele aşteptate de la bugetul de stat. Ele vor putea fi cunoscute abia după publicarea legii bugetului de stat.
”Afară de aceasta, am aflat recent de faptul că guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care se va diminua de la 12% la 11% procentul care revine consiliilor judeţene din impozitul pe venit în mod direct. În cazul acesta, veniturile noastre proprii se vor diminua cu aproximativ 6 milioane lei. Nu ne convine deloc acest aspect”, a mai spus Bottesch.
Investiţii noi la Păltiniș și Călțun
Toate proiectele începute vor fi continuate. Aşa cum este schiţat bugetul la ora actuală, el prevede şi unele investiţii noi, printre care:
Construirea unei baze Salvamont la Păltiniş (1,5 mil lei, din care 1,2 mil. în 2012)
Reabilitarea refugiului Salvamont Călţun şi a unor trasee turistice montane (total 180 mii lei)
Construirea unor garaje pentru Centrul Militar Sibiu (721 mii lei)
Reabilitări ale şcolilor speciale din Turnu Roşu şi Mediaş (total 3,7 mil. lei)
Reabilitări la centrele de plasament Orlat, Tălmaciu I şi Tălmaciu II
Reabilitarea a trei poduri de drumuri judeţene (la Noul Român, Roandola şi Iacobeni, total de 6 mil. lei)
Modernizarea drumului judeţean Săsăuş-Agnita (10,4 mil. lei), ş.a.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: