Consilierul local Raimar Wagner se retrage din Consiliu, după ce a fost acuzat de ANI de conflict de interese penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Municipiului Sibiu

Numele a doi consilieri din Sibiu, unul local şi unul judeţean, apar într-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care include 78 de consilieri locali şi judeţeni din toată ţara, acuzaţi că în mandatul trecut au încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală şi al incompatibilităţilor.

Potrivit ANI, „În urma unei analize desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate în perioada septembrie 2011-februarie 2012, la nivelu administraţiei publice locale, cu scopul identificării potenţialelor conflicte de interese şi a stărilor de incompatibilitate, au fost demarate procedurile de evaluare în cazul a 190 de consilieri judeţeni şi locali, în vederea verificării respectării regimului juridic al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor în mandatul 2008-2012.

La finalizarea verificărilor, a fost identificată încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă/penală şi al incompatibilităţilor în cazul a 78 de consilieri judeţeni şi locali”.

Pe lista celor 78 de consilieri apar şi doi sibieni. Este vorba despre Dumitru Domnariu, fost consilier judeţean PDL, acuzat de incompatibilitate dată de încheierea a 6 contracte (furnizare produse petroliere) în cuantum de 3.095.445 lei, încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Judeţean Sibiu.

Cel de-al doilea nume care apare pe lista ANI este cel al lui Raimar Wagner, consilier local FDGR.

În acest caz, potrivit ANI, acuzaţia este de conflict de interese penal, survenit în urma încheierii a 3 contracte de închiriere cu o instituţie subordonată Consiliului Local Sibiu, beneficiul patrimonial fiind de 208.475 de lei.

Dumitru Domnariu nu mai este consilier local şi în mandatul 2012-2016, însă Raimar Wagner a fost reales pe listele FDGR.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat prin intermediul purtătorului de cuvânt pentru Adevărul că „În aceste condiţii domnul Raimar Wagner nu va mai fi consilier local, se va retrage de pe liste”.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele alegerilor electorale 2012. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre alegeri, ziua votului şi rezultate alegeri locale 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos.

Iată mai jos lista:

Rezultate alegeri locale Alba: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Arad: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Pitesti şi Arges: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Bacau: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Oradea şi Bihor: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Bistrita - Nasaud şi Bistriţa: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Botoşani: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Braşov: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Braila: detalii AICI

REZULTATE ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Buzău: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Resita, Caransebes si judetul Caras-Severin: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Călăraşi: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Cluj-Napoca si judetul Cluj: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Constanta: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Craiova şi Dolj: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Galaţi: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Giurgiu: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Târgu-Jiu şi Gorj: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Deva şi Hunedoara: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Iaşi: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Neamţ şi  Piatra Neamţ: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Slatina şi Olt: detalii AICI

Rezultate alegeri locale din Maramureş şi Baia Mare: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Targu-Mures si Mures: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Ploiesti şi Prahova: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Salaj şi Zalau: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Sibiu: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Suceava: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Teleorman şi Alexandria: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Timisoara, Lugoj si Timis: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Tulcea: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Vaslui: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Ramnicu Valcea si judetul Valcea: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Focşani şi Vrancea: detalii AICI



 




 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat