CJ-ul prins în off-side de Curtea de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean este acuzat că a depăşit cu aproape 500.000 de lei valoarea finanţării la noua sală de Conferinţe. Conducerea instituţiei spune însă că valoarea contractului nu a fost depăşită şi au depus contestaţie în instanţă.


După scandalurile şi acţiunile în instanţă legate de aeroportul internaţional, Consiliul Judeţean Sibiu s-a mai ales cu încă o pată neagră pe cartea de vizită în ceea ce priveşte investiţiile făcute din banul public. De data aceasta este vorba de noua sală de conferinţe care va fi inaugurată oficial luna viitoare. Curtea de Conturi Sibiu a efectuat un control prin actele legate de contractul de finanţare pentru lucrările care au fost efectuate la acest obiectiv, iar concluzia trasă este că lucrurile nu sut în regulă.

Este vorba de faptul că în anul 2009, CJ-ul ar fi prejudiciat statul român, prin depăşirea valorii de finanţare la contractul pentru lucrările de amenajate a Sălii de Conferinţe. „Prin plăţile efectuate pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii, Consiliul Judeţean Sibiu a depăşit valoarea contractului iniţial, plăţile efectuate peste baremul legal fiind estimate la circa 459.000 de lei” se arată în raportul Curţii de Conturi Sibiu. Instituţia care a efectuat acest control şi a întocmit raportul, a dispus ca prejudiciul cu pricina să fie recuperat cât mai rapid.

CJ-ul contestă decizia

Consiliul Judeţean Sibiu nu s-a împăcat deloc cu ideea că trebuie să dea înapoi la stat aceşti bani. Mai mult instituţia de pe Magheru a atacat în instanţă raportul celor de la Curtea de Conturi. „Noi spunem că nu există acest prejudiciu despre care spune Curtea de Conturi. Nu am depăşit în niciun fel sumele prevăzute conform contractelor încheiate şi considerăm că prejudiciul nu există şi nu am încălcat legislaţia în vigoare. Noi am contestat în instanţă acest raport.Până la soluţionarea acţiunii din instanţă decizia Curţii de Conturi este suspendată” afirmă Martin Bottesch, preşedinte la Consiliul Judeţean Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro