29 de persoane cu dizabilităţi, în evidenţele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte dintre ele au participat vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi şi tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială. În acest caz, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu (AJOFMS) au în evidenţă 25 de tineri.

CITIŢI ŞI:

VIDEO Detalii şocante în cazul crimei de pe Valea Cisnădiei - suspectul a fost arestat preventiv UPDATE

Doi dintre membrii clanului Lenis, implicaţi într-un scandal la Alba. Aceştia au încălcat condiţiile eliberării sub control judiciar

Poliţistul implicat în accidentul de la Săcel a murit vineri dimineaţa la spital

Bursa a avut loc la Sibiu şi Mediaş, începând cu ora 10. În total, 150 de persoane au participat, 120 la Sibiu şi 30 la Mediaş. Participanţii au avut de ales dintr-un număr total de 95 locuri de muncă puse la dispoziţie de nouă agenţi economici din judeţ. La Sibiu, şase firme au oferit 78 locuri de muncă, iar la Mediaş  trei agenţi economici au oferit 17 posturi.
„În baza noastră de date avem un număr de 29 de persoane cu dizabilităţi. Totodată, în acest an am reuşit încheierea de convenţii cu angajatorii care au preluat persoane cu dizabilităţi în număr de nouă, iar ca şi număr al tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie al copilului, avem 25 în baza de date”, a declarat directorul agenţiei sibiene, Dorin Creţu.

Locuri de muncă avantajoase

Unul dintre participanţii bursei de la sediul agenţiei din Sibiu, cu dizabilităţi de vedere, spune că locurile de muncă oferite sunt avantajoase pentru el şi chiar a aplicat pentru un post de muncitor necalificat.
„Am venit pentru ocuparea unui loc de muncă. Sunt şi persoană cu dizabilitate de vedere gradul trei şi mi s-a părut că sunt avantajoase, sunt locuri bune de muncă. Am aplicat pentru un loc de muncă pentru muncitor necalificat şi mă mai uit. Am mai lucrat la o agenţie de confecţionări de cartoane. Lipeam cartoanele”, a declarat acesta.
Un alt participant, însă, nu a găsit nimic potrivit pentru el.
„Nu prea sunt pe gustul meu locurile de muncă de aici. Caut un ajutor de bucător, dar nu au locuri. Doar asta mă interesează pentru că am mai lucrat şi înainte”, a spus Adrian, plecat de la unul din centrele de plasament din Sibiu.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO



Inovaţie, încredere, voinţă

De cealaltă parte, angajatorii cer seriozitate, persoanele care se prezintă la interviu să fie de încredere şi să aibă voinţa de a munci.
„Cerem doar să fie persoane harnice, care să fie dispuse să înveţe şi, în primul rând, totuşi, să existe şi aptitudinea inovatoare. Tot timpul să înveţe şi să fie persoane de încredere. Atât”, a declarat reprezentantul firmei Atlassib la bursa de vineri. „Un singur post se adresează persoanelor cu dizabilităţi sau chiar două, cel de inspector resurse umane şi cel de referent salarizare, celelalte posturi presupunând în mare măsură deţinerea unui permis de conducere. Acum, în funcţie de dizabilitata fiecărei persoane, dacă este fizică, nu se poate obţine”, a completat acesta.

Facilităţi pentru angajatori

Angajatorii care hotărăsc să încadreze pe un post al firmei o persoană cu dizabilităţi sau care a părăsitsistemul de proiecţie al copiulului pot beneficia de anumite facilităţi oferite de stat.
Astfel, angajatorii care încadrează persoane cu handicap şi nu au această obligaţie sau au începlinit obligaţia şi pot angaja în continuare, pot beneficia de 12 luni în care primesc o subvenţie lunară egală cu indicatorul social de referinţă care este în valoare de 500 de lei.
De asemenea, angajatorii care încadrează absolvenţi persoane cu dizabilităţi beneficiază 18 luni de zile de o subvenţe egală cu 500 de lei pe lună şi contribuţia pentru asigurările de şomaj nu este plătită pentru aceste persoane.
„Angajatorii care încadrează tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copilului pot beneficia minim un maxim doi ani de o subvenţie maxim egală cu 75 la sută din salariul mediu pe economie, o sumă destul de mare”, a declarat directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu (AJOFMS), Dorin Creţu.

49 de persoane selectate

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii AJOFM Sibiu, dintre persoanele intervievate, 49 au fost selectate în vederea încadrării, 41dintre ele la Sibiu şi opt la Mediaş.
Persoanele au fost încadreate în meserii precum inspector resurse umane, referent salarizare, consilier financiar, coordonator vânzări, tâmplar, muncitor necalificat în confecţii sau muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor.
Aceştia urmează să ocupe un loc de muncă după susţinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului.

Pe lângă oferirea de locuri de muncă, bursa a avut ca scop şi familiarizarea persoanelor aparţinând acestor categorii greu încadrabile cu tehnicile de prezentare la interviul de angajare şi cu modalităţile de căutare a unui loc de muncă, precum şi determinarea angajatorilor de a-i angaja.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu