Viitorul mall din Satu Mare va avea două faţade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mallul se anunţă a fi unul regional, cel mai mare din estul Europei. Investitorul a cumpărat tot terenul din zonă şi se pregăteşte să înceapă investiţia.

Viitorul Mall din Satu Mare, care se va construi pe strada Careiului va avea două faţade. Dat fiind faptul că cei de la NEPI doresc realizarea unei pasarele care să lege centrul oraşului de viitorul mall, investitorul nu doreşte să primească sătmărenii în partea din spate a construcţiei, astfel că aceasta va avea două faţade.

Prima faţadă va fi cea dinspre strada Careiului iar cea de-a doua va fi spre dig, astfel încât şi cei care vor veni din centru, peste pasarela pietonală, să se simtă bine primiţi. NEPI va finanţa cu 100.000 de euro studiul de fezabilitate şi întocmirea documentaţiei pentru acea pasarelă pietonală peste Someş, urmând ca ea să fie realizată de primăriei, fie din fonduri proprii, fie din fonduri europene.

De asemenea NEPI se angajează să reabiliteze şi fosta stradă Digului, o altă parte a străzii Digului care a fost reabilitată de primărie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată