Un specialist german se va ocupa de decongestionarea traficului din municipiul Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un specialist german se va ocupa de decongestionarea traficului din Satu Mare, la invitaţia primarului Dorel Coica. Jorn Karnapp va sta la Satu Mare până pe 4 aprilie pentru finalizarea studiului pe care municipalitatea îl poate folosi în contiunuare în rezolvarea problemelor de urbanism şi circulaţie din municipiu.

La invitaţia primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, inginerul Jorn Karnapp, specialist german în probleme de traffic, a sosit la Satu Mare pentru a analiza împreună cu comisia de circulaţie posibilităţi de decongestionare a acestuia în  municipiul Satu Mare.

Edilul şef s-a deplasat déjà pe teren împreună cu acesta după care, împreună cu comisia de circulaţie, au trecut la realizarea unui  studiu de trafic pe raza municipiului.

La întâlnire au participat şi reprezentanţii serviciuliui de circulaţie, reprezentanţi ai Poliţiei locale, de la Transurban, dar şi specialişti pe teme de urbanism din cadrul aparatului propriu al primarului.

Potrivit primarului, Jorn Karnapp va sta la Satu Mare până în data de 4 aprilie pentru finalizarea studiului pe care municipalitatea îl poate folosi în contiunuare în rezolvarea problemelor de urbanism şi circulaţie din municipiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model