Un soldat atacă un loc la maratonul de la Jocurile Olimpice, după ce acum câţiva ani se antrena doar pe malul Someşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportivul a început să se antreneze pentru proba de maraton pe marginea drumului şi pe malul Someşului, din lipsă de condiţii. Acum luptă pentru a atinge baremul care îi asigură calificarea la Jocurile Olimpice de Tokio.

Claudiu Gorgan este un tânăr de 27 de ani, angajat al MapN, care a avut o mare pasiune dintotdeauna, aceea de a se simţi liber alergând. A început atletismul cu aproximativ 15 ani în urmă şi, după multe încercări în viaţă, anul acesta şi-a trasat un obiectiv măreţ, acela de a atinge barem pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokio 2020. Dar până să ajungă acolo, primul obstacol a fost doborârea recordului judeţean din Satu Mare, record care nu a fost bătut de mai bine de 30 de ani. Cursa aleasă pentru atingerea acestui ţel a fost Maratonul Internaţional Cluj, la care a ieşit al treilea la proba de 42 km.

Obiectivul lui a fost unul măreţ şi i-a lipsit doar puţin pentru al atinge, Claudiu terminând cei 42 de kilometri în 2 ore 33 de minute şi 54 de secunde. Nu a reuşit să bată recordul, fiind în urma lui cu 20 de secunde, dar acest lucru nu îl face să se oprească. Totuşi, a urcat pe podium, într-o cursă atacată de mulţi alergători profesionişti, care au luat la pas toate continentele în curse de maraton, cu mult mai mulţi ani de alergare decât Claudiu. Dar precis nu cu aceeaşi dăruire, pentru că doar aceasta l-a făcut pe Claudiu să ajungă al treilea la finish.

„A fost o cursă reuşită şi un timp foarte bun care îmi dă  curaj şi încredere că se poate mai mult, după dezamăgirea din 2016 când am fost nevoit să abandonez la km 39 din cauza unei rupturi la tendonul de la gleznă. Un an mai târziu apare soarele şi pe strada mea cu o clasare în primii trei, cursa fiind câştigată de keyanul Kipruto, alergator de talie mondială. Mă despart 20 de secunde de recordul judeţean. O să vină şi el până la urmă”, afirmă Claudiu.

„Ambiţie are să ajungă, să vedem cum are susţinători. Că îi trebuie nişte bani pentru regimul de viaţă, că e greu. Eu l-am văzut acum mulţi ani, el a fost la un coleg la atletism şi l-am văzut cum alearga. S-a lăsat o perioadă şi l-am urmărit la un cros al oraşului şi i-am observat stilul de alergare şi m-a văzut şi el şi a venit direct la mine. A venit la Liceul Sportiv şi am începutsă lucrăm împreună, cu răbdare, de jos, la început nu făcea faţă la ce ar fi trebuit pentru vârsta lui, dar cu multă muncă a reuşit”, îşi aminteşte despre el primul său antrenor, Achim Radu.

Munca lui Claudiu a fost atât pe pista de atletism depăşită moral, sub privirile antrenorului, cât şi individual. Acum câţiva ani Claudiu era o obişnuinţă a peisajului urban, alergând pe marginea drumului, pe dig şi prin alte locuri unde găsea o suprafaţă dreaptă, propice unui traseu decent.

Claudiu a terminat cursa de 42 km de la Cluj pe locul al treilea - foto: Facebook Claudiu Gorgan

Acum Claudiu îşi împarte viaţa între rigorile cazarmei militare şi alergare, disciplina fiind cuvântul de ordine care leagă cele două activităţi ale sale. Prin disciplină şi muncă speră ca în următorii doi ani să reuşească performanţa vieţii lui, atingerea baremului necesar participării la Jocurile Olimpice de la Tokio.

„Olimpiada e un vis greu din toate puntele de vedere, dar îmi doresc enorm să-mi câştig biletul spre  Tokio 2020. Asta doar prin multă muncă voi reuşi. 2 ore 19 minute este baremul. Pare imposibil pentru un sportiv care a început atletismul pe străzile Sătmarului sau pe malul Someşului”, mai povesteşte Claudiu.

„E unul dintre sportivii care mai poate continua, că e tânăr. Atleţii de cursă lungă sunt adevăraţii atleţi, că aici nu poţi să păcăleşti proba, aici e vorba de inimă, de ficat, nu păcăleşti ca la aruncarea greutăţii  sau alte probe. El mai poate să ducă mult în acest sport, e o probă de seniori, nu de copii, numai oamenii sănătoşi pot să îl pratice, e o probă infernală. La nivelul ăsta de efort şi performanţă nu mai poţi de plăcere, ai nevoie să îţi ajuţi corpul cu suplimente. Poate găseşte şi el un sponsor, un club mare, care are obiective, dacă mai e unul care să vrea rezultate. Capacitate şi potenţial să ajungă la Jocurile Olimpice chiar are” , mai afirmă primul său antrenor.

Claudiu Gorgan alături de primul rău antrenor de maraton, Radu Achim - foto: Facebook Claudiu Gorgan

Viaţa de soldat îi conferă o siguranţă materială şi un confort pentru a se putea antrena, dar pentru a ajunge la Jocurile Olimpice are nevoie de mai mult de atât, are nevoie de un sponsor care să îi susţină performanţa. Acest lucru este destul de greu, dat fiind faptul că nu sunt prea mulţi români care să înţeleagă acest sport. Doar vitaminele de care are nevoie pentru a se menţine în formă se ridică la suma de aproximativ 100 de euro lunar, la care se complează echipamentele de antrenament, în special pantofii de alergare, care nu îl ţin mai mult de trei luni de zile. Pe lângă toate acestea ar mai avea nevoie şi de o alimentaţie specială pentru sportul pe care îl practică, dar pe care încă nu şi-o permite în totalitate.

Ministrul Apărării Naţionale a fost informat de cazul sportivului şi  afirmat că va cere informaţii suplimentare despre situaţia sa pentru a vedea dacă există în vreun fel posibilitatea de a-i susţine performanţa sportivă. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model