Trei tineri au traversat Europa la volanul unei maşini Dacia 1310. Câte zile a durat aventura şi ce probleme au avut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei tineri, alături de un alt prieten şi lângă Dacia cu care au traversat Europa

Tinerii s-au pornit la drum dorind să demonstreze că Dacia mai este capabilă de astfel de drumuri lungi. Au parcurs 2.400 km şi au ajuns la destinaţie fără defecţiuni.

Bogdan Tincu şi Ovidiu Pop sunt doi prieteni, IT-işti de meseri,e din Satu Mare, iar împreună cu Claudiu Belbe, bucătar în Austria, au format echipa care s-a pornit în această toamnă într-o aventură nebună. Să traverseze Europa, din Satu Marepână la Londra, cu Dacia, ocolind pe cât posibil autostrăzile. Scopul lor cel mai important a fost să aibă parte de o experienţă unică, dar în acelaşi timp să pună în valoare Dacia 1310.

„Am vrut să facem ceva diferit, puţin spirit de aventură şi o experinţă unică. Am zis să nu mergem cu avionul, nu cu o maşină performantă, să mergem cu maşina noastră, cu o maşină istorie, şi Dacia e cea mai cu istorie. Din 3 septembrie am început să ne pregătim de plecare. Am căutat şi am cumpărat Dacia şi două săptămâni am pregătit-o. I-am schimbat filtre, ulei, roţi,am vopsit-o, sistemul audio l-am schimbat”, afirmă Bogdan Tincu, iniţiatorul călătoriei.

Ovidiu Pop este cel care a cumpărat Dacia şi unul din cei doi şoferi

Maşina a cumpărat-o Ovidiu, dar cu toţii au contribuit financiar la ce a însemnat investiţia în maşină. Costul total s-a ridicat la peste 3.000 de euro pentru a face maşina capabilă de acest drum. Doar 700 de euro i-a costat benzina, la toate acestea adăugându-se cazările şi mesele lor. Dar totul a meritat, afirmă băieţii, excursia de cinci zile fiind ceva unic, fără defecţiuni, doar cu disconfort.

„Traseul a durat 5 zile şi a numărat 2.400 km. Prima problemă a fost cea de comoditate, iar în al doilea rând cea a încălzirii. Când dădeam drumul la căldură, încălzea prea tare şi trebuia să deschidem geamul şi iar ne era frig şi era curent. Când era cald şi trebuia să băgăm aer rece răcea prea tare şi iar trebuia să deschidem geamul şi se făcea curent. Aşa am ajuns aproape în fiecare zila hotel cu dureri de cap de la curent. A trebui să conduc cu o pătură pe picioare, că altfel îmi era frig. În rest nu am avut probleme, am mers cu viteza maximă de 157 km/h pe autostradă în Germania, iar viteza constantă a fost de 125km/h. În medie am mers cu Dacia 6 ore pe zi”, povesteşte Ovidiu Pop

Băieţii şi-au atins scopul, Dacia lor fiind primită cu urale acolo pe unde a trecut, multă lume aflând de opririle lor de pe pagina de Facebook şi de pe canalul de Youtube, acolo unde s-au promovat. Cu doar cinci filme pe Youtube au reuşit să strângă peste 1000 de abonaţi, iar pe Facebook au dat lovitura. Cea mai bine cotată postare a avut peste 70.000 de viualizări, media fiind de 30.000. Dar şi pe traseu şi-au făcut mulţi prieteni noi.

Bogdan a fost „creierul” operaţiunii, fiind cel care a pus totul la cale

„Mulţi au recunoscut Dacia. Am fost primiţi cu zâmbete din partea oamenilor, mai ales în oraşele unde erau comunităţi de români. Unii şi-au făcut şi poze cu noi şi încă aşteptăm să ni le trimită. O întâmplare mai deosebită a fost la trecerea cu feribotul din Olanda în Anglia. După ce am ajuns ne-au tras într-un hangar şi ne-au pus să scoatem tot ce aveam la noi. Am scos o sticlă de pălincă dintr-un bagaj pe care îl duceam unui prieten. Când i-am dat-o vameşului să o miroase au început să cânte „Happy birthday to you””, îşi aminteşte Bogdan.

Băieţii se gândesc deja la următoarea destinaţie. Pentru început doresc să ajungă pe Transfăgărăşan împreună cu un grup mai mare de iubitori de Dacia, iar mai apoi să facă un drum mai lung spre o destinaţie mai exotică, cum ar fi Rusia sau Africa de Nord. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid