TDL Satu Mare va protesta faţă de modificările codului rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Cozma, preşedintele TDL Satu Mare şi vicepreşedinte al organizaţiei naţionale a TDL

TDL Satu Mare solicită Guvernului USL să renunţe la proiectul legislativ privind modificarea codului rutier în formula propusă de USL. Conducerea organizaţiei crede că acest proiect, prin modificările propuse, este abuziv şi nelegal şi că amenzile aplicate sunt exagerate şi nu ţin cont de de posibilităţile financiare ale românilor.

Adrian Cozma, preşedintele TDL Satu Mare, susţine că trebuie să avem în vedere faptul că există mulţi oameni pentru care, calitatea de conducător auto reprezintă unica sursă de venit, iar aceştia vor fi foarte afectaţi de adoptarea modificărilor în Codul Rutier.

Preşedintele tinretului democrat liberal din Satu Mare susţine că acest demers al Guvernului reprezintă un gest disperat de a strânge bani la bugetul de stat.

„Astfel de măsuri sunt tipic socialiste, de a face rost de bani prin taxe mari şi amenzi. PNL este inexistent în această coaliţie de guvernare. Nu am văzut până acum o măsură de dreapta susţinută de PNL.  Nici acum când urmează să se adopte un proiect cu un impact major asupra tuturor cetăţenilor, PNL nu face nimic. Singurul scop al PNL este de a ajunge Antonescu preşedinte, în rest ori de câte ori au ocazia umilesc populaţia“, spune Adrian Cozma.

În acest sens, organizaţia de tineret a PDL Satu Mare va organiza joi, la ora 17.00, în faţa Prefecturii, un protest, la care sunt invitaţi toţi sătmărenii care sunt împotriva acestui proiect.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă